După ce s-a căsătorit cu Andrew, în 2006, Kara Buttery a început treptat să se îngraşe. Aşa se face că până la vârsta de 30 de ani a ajuns să cântărească peste 100 de kilograme.
„Aş putea da vina pe sarcini pe slujba care mă obligă să stau mult la birou, dar, în realitatea, problema este că am fost leneşă şi am mâncat foarte multe produse nesănătoase, pline de zahăr”, a recunoscut ea. „Am crezut că sunt fericită. Aveam o căsnicie fericită, copii minunaţi, un job bun. Eram convinsă, în naivitatea mea, că e în regulă că tot continui să am nevoie de haine mai mari.Că e în regulă că am peste 100 de kilograme”, a adăugat ea.
Pentru aniversarea a 10 ani de mariaj, englezoaica şi-a dorit însă ceva special: să slăbească până când va ajunge la greutatea pe care o avea atunci când a fost mireasă.
A început o dietă, iar pentru a fi şi mai determinată a decis să-şi facă fotografii care să-i arate că nu munceşte în zadar, scrie The Mirror.
„În prima zi a dietei mi-am făcut un selfie, stând în faţa oglinzii, purtând doar un maiou şi lenjerie intimă. Arătam groaznic, dar ştiam că asta mă va motiva suficient pentru a merge mai departe (...) Am continuat să îmi fac un selfie în fiecare lună, purtând aceleaşi haine, şi am slăbit aproape şapte kilograme în fiecare lună. Realizarea acelor fotografii mi-a dat impulsul de care aveam nevoie pentru că vedeam diferenţe vizibile”, a explicat ea.
Acum, deşi nu şi-a încheiat dieta, Kara spune că întreg efortul a meritat.
„Prietenii care nu m-au văzut de multă vreme nici măcar nu m-au recunoscut. Am început să le dau sfaturi şi altor femei care au fost inspirate de succesul meu”, a mai spus femeia în cele din urmă.