În primul şi primul rând, trebuie să încercăm să ne dominăm şi controlăm frica. Trebuie să stăm calmi şi să ne îndepărtăm încet. Nu trebuie în niciun caz să fugim!
Câinii nu doar că aleargă mai repede decât oamenii, dar sunt la originea lor animale de pradă, iar pentru un prădător, orice fiinţă care fuge înseamnă că se comportă ca o potenţială pradă, câinii nu se mai tem deloc, deci fiinţa respectivă va fi urmărită şi atacată.
În al doilea rând, trebuie evitată orice confruntare cu o haită. În haită, câinii sunt mult mai curajoşi decât pe cont propriu. Dacă câinii sunt porniţi pe atac, trebuie nu doar să rămânem pe loc, dar situaţia ne obligă să avem o atitudine ofensivă. Strigatul şi vorbitul cu câinii nu are de fiecare dată efectul scontat de calmare. Mai important este să le stârnim frica. Evident, nu toţi oamenii sunt capabili de asta. De regulă, femeile, copii şi vârstnicii nu prea pot să atace la rândul lor câinii.
Însă dacă situaţia o cere, trebuie să ne folosim de orice obiect pentru a ne apăra, haină în jurul antebraţului sau fluturată pentru a fi atacată şi muşcată, geantă, rucsac, ziar, beţe, pietre, orice obiect contondent. O măsură excelentă de intimidare a întregii haite, constă în atacarea liderului acesteia. Experienţele de teren au demonstrat de altfel că în toate cazurile de agresiuni din partea câinilor, este mai bine să alergi agresiv spre câini, eventual prefăcându-te că iei o piatră de pe jos pentru a arunca în ei, decât să fugi de ei...
Una dintre metodele recomandate de dresori, etologi şi alţi experţi ai descifrării comportamentului canin este aceea de trimitere către câini a aşa numitelor „semnale de calmare”. Marea majoritatea maidanezilor se tem de oameni, prin urmare trimiterea semnalelor de acest gen poate duce la calmarea lor. Cel mai important semnal de acest gen, este evitarea privirii câinilor în ochi. La toate carnivorele, acesta este un gest de provocare care poate stârni atacul. Citeste mai mult...