Să nu încerci niciodată să copiezi sprâncenele cuiva, pentru că nu aveţi aceeaşi fizionomie!
Încearcă acasă
Pentru a afla de unde ar trebui să înceapă sprânceana ta, ia un creion şi plasează-l vertical lângă o nară, încercând să formezi un unghi drept cu sprânceana. Punctul în care sprânceana e atinsă de creion este punctul de unde ar trebui să înceapă conturarea ei. Sprânceana ar trebui să se termine un pic după colţul exterior al ochiului (dacă este prea lungă, va crea iluzia de pleoape lăsate). Dacă are în mod natural o formă arcuită, mergi pe linia ei. Punctul cel mai înalt e necesar să fie deasupra irisului, la două treimi din lungimea ei. Cu un creion special de sprâncene, accentuează firele pe care doreşti să le păstrezi, pentru a-ţi fi mai uşor să elimini surplusul. Începe pensatul cu partea de dedesubt, din colţul interior al ochiului spre exterior. Dacă sprânceana are porţiuni deja subţiate, nu mai interveni în acea zonă. Apoi, folosind o perie specială, piaptănă toate firele în sus. Tunde-le pe cele mai lungi, pe porţiuni mici.
Vrei să scapi de grija pensatului pentru mult timp? Remodelează-ţi sprâncenele cu ajutorul unui tatuaj semipermanent, pe bază de pigmenţi organici. Pe baza unei tehnici speciale, pielea este pigmentată în straturile ei superficiale, fiind reproduse astfel firele de păr. "Dacă le întreţii corespunzător şi apelezi la retuşuri de culoare, un tatuaj ţine şi cinci ani. Aplicarea se face în două-trei şedinţe, iar rezultatul e foarte natural", spune Claudia Avram, cosmetician la salonul Perfect Face.