Femeile din societatea actuală consideră că somnul şi tehnologia sunt mai importante decât sexul, potrivit rezultatelor unui studiu privind nevoile şi problemele din viaţa de zi cu zi ale acestora, realizat în Marea Britanie, Brazilia, China şi Statele Unite ale Americii, informează dailymail.co.uk.
Studiul a arătat că 68% dintre femeile britanice preferă un somn bun noaptea în locul unei partide de sex, în timp ce procentul în SUA este de 60%, iar în China de 70%. În schimb, dintre femeile din Brazilia doar 38% preferă să doarmă în loc să facă dragoste.
De asemenea, atât în Marea Britanie, cât şi în Statele Unite ale Americii, tehnologia este mai importantă decât sexul. Având ocazia să aleagă între trei luni fără sex sau fără tehnologie, majoritatea femeilor a preferat trei luni fără sex.
Sexul nu a câştigat nici lupta cu banii. Întrebate dacă ar prefera să aibă bani, sex sau putere, 80% dintre participante au ales banii, întrucât cu ajutorul acestora viitorul familiei este sigur, ceea ce pentru femei este o prioritate şi este mult mai important decât propriile lor nevoi.
Potrivit rezultatelor studiului, banii nu înseamnă neapărat bogăţie, ci stabilitate financiară. Atunci când li s-a cerut să definească succesul, cel mai frecvent, femeile au amintit de siguranţa financiară, familie şi fericire, fără ca avuţia şi luxul să fie prioritare.
De asemenea, studiul, comandat de Fleishman Hillard şi Hearst Magazine, a arătat şi care este percepţia despre "bătrâneţe" în diferite ţări.
În medie, femeile din SUA, Marea Britanie şi Brazilia consideră că "bătrâneţea" începe la vârsta de 70 de ani. În timp ce persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 29 de ani consideră că bătrâneţea începe la 60 de ani, cele cu vârsta între 50 şi 69 de ani sunt de părere că începe la 80 de ani. În schimb, în China percepţia este diferită - 50 de ani, în cazul femeilor, şi 60 de ani, în cazul bărbaţilor.