Articolul 84 alineatul 2 din Codul Civil prevede că înregistrarea prenumelor indecente, ridicole sau de natură a afecta ordinea publică, bunele moravuri ori interesele copilului este strict interzisă, scrie Unirea.
Ofițerul stării civile are puterea de a decide dacă acceptă sau nu numele propus de părinte, iar acesta are posibilitatea să conteste decizie în instanță. Evident, dacă se ajunge în această situație, magistrații sunt cei care vor avea ultimul cuvânt în privința numelor contestate.
Nume amuzante și neobișnuite pe care le întâlnim în țara noastră
De-a lungul anilor, părinții din România au ales nume inedite pentru copii lor precum:Amorel, Superman, Ministru, Poliția, Logan, Solenza, Renault, Mercedes, Președinte, Portocala, Lămâia, Strugurel, Televizor, Miss-America, Rândunel, Struț, Paracetamol, Termopan.
În 2023, cele mai răspândite prenume de băieți sunt Andrei, Ștefan și Matei, iar la fete Maria, Andreea și Elena.