Cum trebuie să se desfășoare o conversație la masă. Ce spune codul bunelor maniere.
Cum trebuie să se desfășoare o conversație la masă
O conversație la masă presupune niște reguli ale bunelor maniere. Astfel că, dacă sunteți invitați la masă atunci când în anturaj se găsesc persoane noi, pe care nu le cunoașteți, este foarte probabil să vă aflați în imposibilitatea de a întreține o conversație la masă, din lipsa de subiecte comune.
În această situație gazdele sunt cele care trebuie să aducă în discuție un subiect, cunoscându-și invitații. Astfel încât, fiecare dintre cei prezenți să poată participa la conversație la masă.
Ideal este să se discute despre lucruri generale care îi privesc pe toți cei prezenți, să se aducă în discuție subiecte comune cunoscute de toată lumea. În caz contrar, îi puteți pune pe cei care nu au legătură cu tema în discuție, și care nu stăpânesc sau nu cunosc domeniul despre care se vorbește, într-o situație neplăcută.
Cum trebuie să te comporți atunci când mergi într-o vizită. Multă lume nu știe asta. Ce spune Codul Bunelor Maniere
Evitați să vorbiți îndelung despre voi, mai ales dacă nu vi se cere lucrul acesta. Dacă sunteți întrebați despre ocupația voastră, răspundeți politicos la modul general, ce presupune ceea ce faceți, însă fără să lungiți discuția. Doar dacă vi se cere în mod expres, prezentând un interes aparte pentru interlocutori, puteți să intrați în detalii. Altfel, evitați, pentru a nu cădea în penibil sau a nu plictisi.
Nu monopolizați niciodată discuția și nu încercați să atrageți toată atenția asupra voastră, oricât de vorbăreți ați fi. Un om educat este discret și nu încearcă să atragă atenția prin orice mijloace. De altfel, trebuie să acordați atenție și celorlalți invitați prezenți acolo și să-i ascultați. A ști să-i asculți pe ceilalți este o mare calitate, întrucât fiecare își dorește atenție din partea altora, așa cum îți dorești și tu.
Cine salută primul, în funcție de context. Ce spune Codul Bunelor Maniere
Ce mai trebuie să știți
Acordați atenție tuturor celor prezenți, încercați să schimbați căteva vorbe cu fiecare dintre ei, nu ignorați pe niciunul dintre cei prezenți.
Citește mai multe pe Almanah Online