În acest senes, experții de la US Federal Aviation Administration (FAA) au derulat mai multe experimente și au descoperit că flăcările create de o simplă baterie litiu-ion (Li-ion) supraîncălzită pot fi suficiente pentru a prăbuși un avion comercial.
O baterie externă poate să doboare un avion
„De obicei, aceste baterii rareori ajung să se supraîncălzească excesiv. Totuși, atunci când se întâmplă, rezultatul este o baterie extrem de fierbinte, din care iese fum și care ajunge să se aprindă", potrivit American Journal of Transportation.
De aceea mai multe companii aeriene din Europa au deja proceduri proprii, ca informarea pasagerilor că laptopurile nu ar trebui să fie transportate în bagajele de cală.
EASA a afirmat că, în cazul în care astfel de articole sunt prea mari pentru a fi transportate la cabină, atunci acestea ar trebui să îndeplinească niște condiții.
Trebuie să fie complet oprite, protejate împotriva activării accidentale sau ambalate corespunzător pentru a evita deteriorarea. De asemenea, ele nu ar trebui să fie transportate în aceeași pungă cu alte articole inflamabile, ca parfumurile.
„Sistemul automat de suprimare a incendiilor nu poate stinge flăcările cauzate de bateriile Li-ion, dar poate să le oprească din a se extinde către obiectele din jur. Totuși, dacă acele obiecte sunt inflamabile, o explozie este iminentă. Există posibilitatea ca evenimentul rezultat să depășească capacitățile de a face față ale avionului", a explicat FAA.