Postul Paștilor, cunoscut și sub denumirile de Păresimi sau Patruzecimea, este cel mai lung și aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. În primele trei secole ale creștinismului, durata și tipologia postului variau semnificativ. La sfârșitul secolului al III-lea,
Postul Paștilor a fost structurat în două perioade distincte: Postul Păresimilor, care se desfășura până la Duminica Floriilor, și Postul Paștilor (săptămâna mare), care se întindea din Duminica Floriilor până la Învierea Domnului, scrie doxologia.ro
Denumirea de „Păresimi” sau „Patruzecime” provine din tradițiile biblice legate de perioada de 40 de zile de post, fiind inspirată din exemple veterotestamentare precum potopul, rătăcirea poporului evreu prin pustie și postul Mântuitorului înainte de începerea misiunii sale. Acest post de 40 de zile este menținut ca o pregătire spirituală intensă, care include atât post fizic, cât și o aprofundare a rugăciunii și pocăinței.