The Guardian scria că Tate a creat aplicația Real World Portal, după ce a închis "Hustler's University", care era o „academie online” pentru fanii săi, promițând să îi ajute să câștige mii de lire sterline, ajutând în același timp videoclipurile lui Tate de pe rețelele sociale, care au fost descrise ca fiind misogine, să devină virale, potrivit Mediafax.
O firmă de avocatură care reprezintă patru femei britanice care l-au acuzat pe Tate de agresiune sexuală și fizică, a susținut că aplicația se adresa în mod deliberat bărbaților tineri și încuraja misoginismul.
Membrii aplicației împărtășeau inclusiv tehnici despre cum să controleze și să exploateze femeile. De asemenea, firma a susținut că există dovezi care sugerează că aplicația este o schemă piramidală ilegală, membrii fiind taxați cu 49,99 dolari pe lună pentru a se înscrie.
Vineri seară, Apple a declarat că a eliminat aplicația din Apple Store. Într-un comunicat, gigantul IT a precizat că nu dorește să contribuit, indirect, la finanțarea "presupusele activități infracționale ale lui Tate" și la "răspândirea doctrinelor sale misogine".