Ce alimente te ajută să ai un somn odihnitor?
1. Nuci
Nucile reprezintă o sursă bună de triptofan, un aminoacid care stimulează somnul, prin producția de serotonină și melatonină, adică hormonul care stabilește ciclurile de somn-trezire. În plus, cercetătorii de la Universitatea din Texas au descoperit că nucile conțin o sursă proprie de melatonină, spre deosebire de alte alimente care te ajută să dormi.
2. Migdale
Migdalele au un conținut bogat de magneziu, un mineral necesar pentru un somn de calitate și pentru construcția oaselor. Un studiu a constatat că, în momentul în care nivelul de magneziu este prea scăzut, îți este mult mai greu să adormi.
3. Brânză
În trecut, se spunea că laptele cald te poate ajuta să adormi, dar adevărul este că majoritatea produselor lactate sunt alimente care te ajută să ai un somn odihnitor. Calciul, regăsit în brânză, iaurt și lapte, ajută creierul să folosească triptofanul găsit în lactate pentru a produce melatonina care declanșează somnul. În plus, calciul ajută la reglarea mișcărilor musculare.
4. Salată verde
O salată alături de cină ar putea accelera ora de culcare, deoarece salata conține lactucarium, care are proprietăți sedative și afectează creierul în mod similar cu opiul. Poți încerca să fierbi și 3-4 frunze de salată într-o cană cu apă, timp de 15 minute, după care să adaugi două crenguțe de mentă. Poți bea acest ceai chiar înainte de culcare.
5. Covrigei
Alimentele precum covrigeii și fulgii de porumb au un indice glicemic ridicat. După ce consumi astfel de alimente, vei avea o creștere naturală a nivelului de zahăr din sânge și a insulinei, în acest fel fiind redus timpul necesar pentru a adormi. În mod normal, este recomandat să ai un nivel constant, pentru a evita schimbările de dispoziție și rezistența la insulină.
Dar dacă vrei să te odihnești și nu poți altfel, creșterea zahărului din sânge și a insulinei ajută triptofanul să intre în creier pentru a te adormi.
6. Ton
Peștii precum tonul, halibutul și somonul sunt bogați în vitamina B6, o vitamină de care are nevoie corpul tău pentru a produce melatonină și serotonină. Alte alimente care te ajută să adormi datorită nivelului ridicat de vitamina B6 includ usturoiul crud și fisticul.
7. Orez
Orezul alb are un indice glicemic ridicat, iar consumul acestuia va reduce semnificativ timpul necesar pentru a adormi, potrivit unui studiu australian. În special, orezul de iasomie te adoarme mai repede, oamenii de știință ajungând la concluzia că oamenii care consumă o masă ce include orez de iasomie adorm mai repede decât atunci când mănâncă alte tipuri de orez.
8. Suc de cireșe
Nu poți să adormi? Se pare că un pahar cu suc de cireșe îți poate rezolva această problemă, conform cercetătorilor de la Universitatea din Pennsylvania și cea din Rochester. Cireșele, în special tartele cu cireșe, cresc în mod natural nivelul de melatonină.
În studiu, participanții care au băut suc de cireșe au observat o ameliorare a simptomelor de insomnie comparativ cu cei care au consumat o băutură placebo.
9. Ceai de mușețel
O cană cu ceai de mușețel te va ajuta să dormi. Potrivit cercetătorilor, consumul de ceai este asociat cu o creștere a glicinei, o substanță chimică ce relaxează mușchii și nervii și acționează ca un sedativ ușor.
10. Miere
Zaharul natural regăsit în miere crește ușor nivelul insulinei și permite triptofanului să intre mai ușor în creier. O lingură înainte de somn sau amestecată cu ceai de mușețel te poate ajuta să ai un somn liniștit.
Sursa: eva.ro