Luni dimineaţă, în jurul orei 3,30, Secţia 26 Poliţie din Capitală a fost sesizată la 112 de către reprezentanţii unei societăţi comerciale cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în interiorul unei clădiri de birouri din Bucureşti, Sectorul 4, de unde sustrag bunuri. La faţa locului au ajuns poliţiştii, care au depistat, la scurt timp, un bărbat în vârstă de 42 de ani.
În urma cercetărilor s-a stabilit că bărbatul ar fi pătruns în clădire prin escaladarea gardului împrejmuitor şi prin forţarea unei uşi de acces. Ulterior, ar fi intrat în mai multe birouri, de unde ar fi sustras o sumă de bani şi două telefoane mobile.
"S-a stabilit faptul că bărbatul în cauză figurează ca persoană urmărită, pe numele său fiind emis un mandat de arestare europeană, precum şi un mandat de executare a pedepsei închisorii, ambele emise de către Judecătoria Sectorului 4. De asemenea, s-a stabilit că cel în cauză a evadat, la data de 12 iulie 2019, în timp ce desfăşura activităţi lucrative, acesta executând o pedeapsă privativă de libertate în Penitenciarul Arad în regim semideschis", arată sursa citată.
De asemenea, autorităţile judiciare bulgare au emis pe numele acestuia un mandat european de arestare pentru infracţiuni comise pe teritoriul acestei ţări.
Cercetările sunt continuate de Secţia 26 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, cu cel în cauză în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.