Un nou proces pentru Ionuț și Dragoș Dolănescu. Motivul pentru care cei doi frați ajung în fața judecătorilor: câți bani sunt în joc Frații Dolănescu sunt chemați din nou în fața instanței. Procesul a fost deschis de niște vecini care aveau obligația să le achite acestora despăgubiri de 20.000 de euro pentru cotele dintr-un imobil. Aceștia refuză să plătească și au făcut contestație atacând hotărârea în instanță.
Sesizarea Înaltei Curți privind comasarea alegerilor locale cu europarlamentarele, pe masa CCR Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu OUG privind organizarea alegerilor din 9 iunie.
Se schimbă CNP-urile românilor: Ministerul de Interne anunță modificări importante. Ce se întâmplă cu codurile numerice personale VECHI După punerea în funcțiune a Sistemului Informatic Integrat, generarea CNP-ului (codul numeric personal) nu va mai ține cont de locul de naștere.
Lecția de drept: Cum vor fi recalculate pensiile de urmaș, noile modificări de lege Sunt multe aspecte ce vor fi incluse și schimbate în noua lege a pensiilor.
Consilier județean din Vaslui, arestat pentru CAMĂTĂ! Politicianul este susținut de partidul lui Piedone pentru încă un mandat la CJ Consilierul județean din Vaslui Costică Lupu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi dat bani cu camătă între 2021 și 2024. Procurorii susțin că cel care vrea un nou mandat în conducerea celui mai sărac județ din partea partidului lui Cristian Popescu Piedone ar fi fost ajutat de fiii săi.
Codruța Kovesi se ia la trântă cu Comisia Europeană. La mijloc sunt 5 milioane de euro Nemulțumită că i se retrage bugetul de 5 milioane de euro pentru infrastructura IT a Parchetului European, Laura Codruța Kovesi a declarat că ultimul pas va fi să dea în judecată Comisia Europeană.
Fugarii condamnați nu vor mai avea nicio șansă. Decizie majoră luată de parlamentari Camera Deputaţilor a adoptat pe articole proiectul de lege iniţiat de Guvern, prin care condamnaţii care fug în străinătate pentru a nu executa pedepsele penale vor fi obligaţi să suporte cheltuielile pentru aducerea lor în ţară.
Flagrant la Primăria Bacău. Funcționar prins în timp ce lua 6.000 de euro mită Un funcționar din cadrul Primăriei Bacău a fost prins în flagrant delict, când a luat mită 6.000 de euro pentru a elibera o adeverință. Acțiunea a fost efectuată, în urma unui denunț, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și Serviciul Județean Anticorupție.
Kovesi amenință că dă în judecată Comisia Europeană. Care este motivul Parchetul European (EPPO) condus de fosta sefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, amenință Comisia Europeană cu acțiuni în justiție, acuzând că, din cauza unei modificări bugetare, continuarea investigațiilor penale, cele care vizează fraude cu fonduri europene, ar putea fi afectată.Astfel, Comisia Europeană a fost informată cu privire la consecințele pe care le-ar putea avea lipsa de fonduri asupra dosarelor penale în curs de cercetare, notează Politico.
Autorii crimei de la Padina, eliberați din arest. Cei trei au măcelărit cu cuțitele un bărbat Cei trei bărbați inculpați de omor, după ce au atacat un bărbat cu cuțitele, la o petrecere cu vedete, care a avut loc la Padina, în luna februarie, vor fi cercetați în arest la domiciliu, potrivit Realitatea Plus. Decizia controversată a fost luată de Curtea de Apel Ploiești. Atenție, urmează descrieri și imagini cu un puternic impact emoțional.
Olimpicii la Matematică, recompensați cu învățăturile lui Dumitru Buzatu, fost șef al CJ Vaslui, judecat pentru luare de mită - FOTO Moment penibil pentru elevii și profesorii prezenți la Olimpiada Națională de Matematică, găzduită de județul Vaslui. Toți invitații au primit ca amintire un album în care tronează un discurs fluviu al lui Dumitru Buzatu, fostul președinte al Consiliului Județean, judecat pentru luare de mită. Mai mult, potrivit presei locale, autoritățile vasluiene au confiscat evenimentul în scopuri electorale.
Decizie în cazul avocatului care și-ar fi ucis iubita. Ce se va întâmpla cu Sebastian Felecanu Judecătorii îi decid astăzi soarta lui Sebastian Felecanu, avocatul din Iași, acuzat că și-a ucis iubita însărcinată. Bărbatul a fost trimis în judecată pentru omor calificat în septembrie 2022, iar din luna februarie a acestui an se află în arest la domiciliu.
Patronul unei firme de construcții din Neamț, înjunghiat de un muncitor zilier pentru o datorie de 50 de lei Administratorul unei firme de construcţii din Neamț a fost la un pas de moarte după ce a fost înjunghiat de un zilier. Este vorba de un bărbat de 28 de ani, din Oglinzi, comuna Răuceşti, care a fost condamnat la cinci ani şi șapte luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Fapta a plecat de la o datorie de 50 de lei.
Lecția de drept: Ce este ipoteca și cum ne poate ajuta când luăm un împrumut. La ce să fim atenți Ce este ipoteca și cum mă poate ajuta, sunt două întrebări pe buzele românilor care vor să-și ia un împrumut.
Dosarul 2 Mai. Parchetul se opune unei pedepse mai dure pentru Vlad Pascu, beizadeaua drogată care a ucis doi tineri Lovitură în justiție! După gafele și indiferența judecătoarei din Dosarul 2 Mai, acum și Parchetul Mangalia se opune unei pedepse mai dure pentru Vlad Pascu, tânărul care a omorât doi tineri după ce a urcat drogat la volan. Astfel, se conturează tot mai mult scenariul în care Pascu ar putea fi eliberat.
Cel mai tânăr consumator de droguri din România are vârsta de doar 8 ani. Dezvăluiri cutremurătoare făcute de Ministrul Justiției Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumatorilor scade alarmant, invocând cazul unui copil de numai 8 ani care a ajuns la spital din cauza consumului de substanţe interzise.
Român dat în căutare în trei țări, prins în Caraş-Severin, cu ajutorul aplicație Schengen care i-a băgat în sperieți pe fugari Un român dat în urmărire internaţională pentru infracţiuni comise în trei țări ale Uniunii Europene a fost identificat de către jandarmi cu ajutorul aplicaţiei eDAC. Aceasta conţine informaţii existente în bazele de date care aparţin autorităţilor române şi statelor din spaţiul Schengen. Bărbatul este acuzat de comiterea a 16 infracţiuni, inclusiv deţinere ilegală de arme de foc.
Profesor din Suceava, condamnat la închisoare cu executare pentru că a avut o relație cu o elevă de 15 ani Un profesor de educație fizică din judeţul Suceava a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare pentru că a întreținut relații intime cu o elevă de 15 ani.
Românul care a șocat Spania. Cu ce a fost prins de polițiști. Valora 650.000 de euro! Un român plecat la muncă în Spania s-a gândit să se lanseze „în lumea afacerilor”. Numai că a ales partea mai gri, și și-a plantat marijuana în fundul grădinii. A fost prins, până la urmă, de poliție.
Dan Diaconescu n-a avut noroc la judecători. A rămas sub controlul judiciar și interdicția de a părăsi țara Conform portalului instanţelor de judecată, magistraţii au decis să menţină controlul judiciar faţă de Dan Diaconescu, măsura urmând să fie verificată cel târziu până la data de 8 iulie.
Cum se pot sustrage evazioniștii de la pedeapsa cu închisoarea: Klaus Iohannis a promulgat legea Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de evaziune fiscală cu un prejudiciu mai mic de 1 milion de euro, dacă acesta este acoperit integral majorat cu 15%.
Cătălin Cherecheș, trimis în judecată într-un nou dosar. Ce riscă fostul edil de Baia Mare Cătălin Cherecheș a fost trimis în judecată într-un nou dosar. Fostul edil din Baia Mare este acuzat de această dată că a agresat un consilier local de la USR. Dacă va fi găsit vinovat pentru purtare abuzivă, Cherecheș riscă o nouă pedeapsă cuprinsă între o lună și șase luni de închisoare sau amendă.
Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Măsura preventivă a fost prelungită Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă.
Procesul extrădării lui Paul de România începe săptămâna viitoare. Ce răsturnări de situație ar putea să apară Procesul in urma căruia se va decide dacă prințul Paul de România va fi sau nu predat autorităților române va începe, săptămâna viitoare, în Malta. Acolo unde Paul de Romania a fost prins, in urma cu aproape două săptămâni, după ce a fugit din țară.
Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: „Este procesul care a afectat încrederea în justiție” Ministra Justiției critică modul în care s-a derulat până acum procesul în cazul șoferului-drogat de la 2 Mai, Vlad Pascu. Alina Gorghiu susține că acest caz a zguduit încrederea românilor în calitatea justiției.
Cazul Polizu. Părinții copilului aruncat la gunoi de medicul Florian Robe, față în față cu vinovatul, după 5 ani de la incident Cinci ani de zile, atât a durat până când părinții bebelușului aruncat la gunoi de medicul ginecolog Florian Robe de la Maternitatea Polizu și doctorul acuzat de tentativă de omor s-au întâlnit pentru prima dată într-o sală de judecată.
STENOGRAME halucinante din procesul lui Vlad Pascu. Judecătoare Ancuța Popoviciu, val de întrebări șocante: Cât ați cheltuit la înmormântare? Avem stenogramele halucinante din sala de judecată din timpul procesului lui Vlad Pascu. Judecătoarea Ancuța Popoviciu a continuat șirul gafelor colosale în dosarul tragediei de la 2 Mai. Magistratul a vrut sa afle cum a petrecut Pastele, tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de beizadeaua drogată, dar a intrebat si daca una dintre victime a fost de fata la accident. Părinții tinerilor uciși de Vlad Pascu sunt șocați. Un nou termen in acest caz se va judeca, la sfârșitul lunii, atunci când Vlad Pascu ar trebui să fie prezent pentru prima dată in sală.
Lecția de drept. Cum s-a modificat Legea pensiilor Peste 5 milioane de români așteaptă marea recalculare din luna septembrie. Noua lege a pensiilor își propune rezolvarea tuturor inechităților din sistem.
Dosarul 2 Mai. Apărarea lui Vlad Pascu a cerut ''contul în care să facă plata''! Dezvăluiri halucinante făcute de avocatul victimelor, Adrian Cuculis Declarație șocantă făcută de Adrian Cuculis, avocatul familiilor victimelor din cazul accidentului din localitatea 2 Mai. Potrivit lui Cuculis, "apărarea" lui Vlad Pascu a cerut, în timpul şedinţei de la Judecătoria Mangalia, "contul în care să facă plata", moment în care cele două părţi au intrat într-o "dispută".
Ancuța Popoviciu, judecătoarea din procesul lui Vlad Pascu, a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei Ioana Ancuţa Popoviciu, judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, continuă seria întrebărilor sinistre.