Accident cu 6 victime, la Târgu Jiu, după o cursă ilegală de mașini Șase tineri au fost răniți, azi-noapte, în centrul municipiului Târgu Jiu, după ce au participat la o întrecere cu mașini.
Palatul lui Vântu, scos la licitație de ANAF Vila D. Ionescu, monument istoric din zona Aviatorilor, confiscată de la Sorin Ovidiu Vântu, și o clădire de birouri din zona Floreasca, confiscată de la partenerii de afaceri ai lui Laszlo Kiss, cel supranumit „regele offshore-urilor”, au fost scoase la vânzare de stat pentru recuperarea pagubelor din dosarul FNI și Ultra Pro Computers.
Suspiciuni de vulnerabilitate privind securitatea națională. Cetățenie română, acordată ILEGAL Suspiciuni de vulnerabilitate privind securitatea națională. Parchetul General a fost sesizat de fostul ministru al Justiției Ana Birchall că la Autoritatea Națională pentru Cetățenie ar exista nereguli, unele chiar de natură penală. Mai mult, fostul premier Viorica Dăncilă ar fi știut despre acest lucru, însă nu a luat măsuri.
Avocatul Chitic a câștigat procesul contra României. Are de luat 5.000 de euro, daune Chitic Mircea fusese sancţionat pentru tulburarea ordinii publice pentru că s-a alăturat unui miting antiguvernamental în data de 15 ianuarie 2012, strigând în timpul nopţii, la o oră când oamenii dormeau, sloganuri împotriva regimului politic. El a fost amendat de jandarmi. A contestat hotărârea şi judecătorii au înlocuit amenda cu avertisment. Nemulţumit, el a contestat mai departe hotărârea la Curtea de la Strasbourg.
Gregorian Bivolaru, achitat de Tribunal. Pentru unele infracţiuni a intervenit prescripţia Tribunalul Cluj l-a achitat pe liderul MISA, Gregorian Bivolaru, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, iar pentru altele procesul penal a încetat deoarece a intervenit prescripţia, procesul fiind pe rol din 2007.
Ancheta în Dosarul Caracal a costat enorm statul român Ancheta în Dosarul Caracal, în care Gheorghe Dincă este acuzat că le-a răpit şi ucis pe adolescentele Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu, a costat peste 745.600 de lei, adica peste 150.000 de euro.
Surse: PSD va introduce eliminarea pensiilor speciale pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor Conducerea Camerei Deputaţilor se reuneşte luni, de la ora 13:30. Potrivit unor surse, PSD vrea să includă şi proiectul de eliminare a pensiilor speciale.
Primărie pe post de bordel. Edilul, principalul beneficiar! Primarul comunei ieşene Mogoşeşti Siret, Damian Butnariu, a recunoscut în fața instanței că a făcut sex cu două minore ce erau traficate, chiar în sediul instituţiei publice, informează Ziarul de Iași.
De ce a refuzat instanţa eliberarea lui Vîntu Sorin Ovidiu Vîntu nu se califică pentru eliberarea condiţionată deoarece în puşcărie a făcut doar culturism, nu s-a implicat şi în activităţi culturale. Un magistrat de la judecătoria Sectorului 5 şi-a motivat decizia prin care a refuzat punerea în libertate a „părintelui FNI”, arătând că acesta nu a dat dovezi temeinice de îndreptare.
Plângerea lui Gheorghe Dincă s-a deschis cu cercetarea faptelor Dincă a reclamat că a fost bătut de forţele de ordine care au pătruns în locuința sa în 26 iulie 2019, iar Parcchetul a deschis dosar de urmărire penală în rem, adică se cercetează faptele.
Scandal sexual uriaș în MAI. Care este răspunsul ministerului Un înalt ofiţer este acuzat de o poliţistă că i-a cerut în mod repetat să întreţină raporturi sexuale cu el şi a ameninţat-o că o va zbura din funcţie, dacă nu va accepta.
Claudiu Lascoschi nu mai este avocatul lui Gheorghe Dincă Claudiu Lascoschi nu mai este apărătorul criminalului Gheorghe Dincă. Avocatul a declarat că Dincă nu are o persoană care să-l sfătuiască ce să facă și că singurul care i-a spus ce să facă a fost el. Avocatul a mai spus că dacă Dincă mai are ceva să-l întrebe o să îi răspundă la telefon.
Gigi Becali rămâne nereabilitat și cu 200 de lei mai sărac Gigi Becali rămâne nereabilitat după ce a suferit trei condamnări definitive la pedepse cu executare, după ce instanța supremă a respins, vineri cererea depusă de omul de afaceri în acest sens.
Desființarea SIIJ. Guvernul își va asuma răspunderea Raluca Turcan a lăsat să se înțeleagă că dacă proiectu de desființare a SIIJ va fi blocat în Parlament, guvernul își va asuma răspunderea.
Gheorghe Dincă și complicele său, în fața instanței Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu, ambii trimişi în judecată în stare de arest preventiv, vor fi prezentaţi, astăzi, la Tribunalul Olt, pentru verificarea măsurilor preventive.
Procurorii din CSM nu vor să renunțe la pensiile speciale! Ce măsuri vor lua Procurorii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) vor sesiza Rețeaua European a Consiliilor Judiciare și Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni, cu privire la o posibilă afectare a statului magistraților, în cazul în care se abrogă legea referitoare la pensiile de serviciu.
Primul caz de bullying, în instanță. Școală dată în judecată de părinții unui copil bătut la ore Primul caz de bullying ajunge în instanţă. O familie din Bucureşti cere daune morale de 15.000 de euro școlii în care învață fiul lor de 11 ani după ce a fost agresat chiar în timpul orelor de curs. În urma bătăii, Urmare a altercaţiei, copilul a fost internat şi, de frică, nu s-a mai dus la şcoală. Părinţii acuză şcoala de neimplicare și indiferenţă, după ce, susțin aceștia, fiul lor era agresat zilnic fizic şi verbal, de la începutul anului de unul dintre colegii de clasă.
Mercedes de 50.000 de euro căutat în Belgia, găsit la Giurgiu Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat un cetăţean grec care s-a prezentat la control la volanul unui autoturism marca Mercedes, în valoare de aproximativ 50.000 de euro, căutat de autorităţile din Belgia, alerta fiind dată în aceeaşi zi.
Gheorghe Dincă, mutat în Penitenciarul Craiova. Cum îl așteaptă deținuții: "Să vină, va avea un tratament special" Gheorghe Dincă a fost mutat în această dimineață din Arestul Poliției Capitalei în Penitenciarul Olt. După aproape 6 luni, individul suspectat că le-ar fi răpit și ucis pe Alexandra și Luiza a fost trimis, ieri, în judecată. Potrivit rechizitoriului, Luiza Melencu ar fi fost chinuită timp de trei zile de criminal. Fata a fost legată cu cureaua și violată și de complicele lui Gheorghe Dincă.
Șefa de la Judecătoria Bicaz a picat testul psihologic de două ori Carmen Elena Chirilă provine de la Tribunalul Neamț și a fost numită președintă interimară a Judecătoriei Bicaz în ianuarie 2019. Chirilă a concurat singură de două ori pentru postul de președinte al Judecătoriei Bicaz. De ambele dăți a obținut calificativul ”nerecomandabil” la testul psihologic.
Video VIDEO Gigi Becali vrea să fie reabilitat: „Am făcut pușcărie degeaba” Gigi Becali a ajuns joi dimineață la CurteaSupremă. Omul de afaceri își dorește să fie reabilitat, iar pentru asta a depus o cerere în urmă cu două luni. Patronul FCSB, condamnat în trei dosare, a fost, între timp, pus sub acuzare pentru spălare de bani, într-o nouă anchetă a procurorilor anticorupție.
Proba de foc pentru cei cinci candidați la șefia DNA Cei cinci candidati la șefie DNA susțin astăzi interviurile. Aceștia sunt Călin Nistor, Mariana Alexandru, Crin-Nicu Bologa, Camelia Elena Grecu şi Ionuţ Botnaru.
Interlopul tăiat cu sabia, arestat Emil Marius Alecu, zis Bebino, membru al Clanului Sportivilor, a fost reținut de autorități după ce în urmă cu doar câteva zile a fost progatonistul unei răfuieli sângeroase cu un membru al unui clan rival de interlopi.
Motivul crimei din Spitalul Neamț. Cum și-a motivat gestul bărbatul care și-a ucis soția Bărbatul care şi-a omorât soţia în cabinetul acesteia din Spitalul Judeţean Piatra Neamţ a fost audiat de procurorul criminalist care se ocupă de dosar. Bărbatul şi-a recunoscut fapta, iar procurorul a declarat că acesta nu a spus un motiv clar care să îl fi determinat să îşi omoare soţia.
Cazul Caracal. DETALII tulburătoare din rechizitoriu. Profiler poliție: "Dincă are școala vieții" Noi detalii șocante în rechizitoriul lui Gheorghe Dincă. Luiza ar fi fost chinuită timp de trei zile de criminal, legată cu cureaua și violată și de complicele acestuia.
Statistică sumbră! Canabisul, cel mai consumat drog din România Canabisul continuă să fie cel mai consumat drog din România, potrivit Raportului naţional privind situaţia drogurilor pe 2019, elaborat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA).
Criminal din Slatina, personaj principal într-un documentar Netflix Florian Gulie, condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea cu sânge rece, în noaptea de 11 spre 12 iulie 2014, a sportivului Cristi Gălbenuşe, într-un pub din Slatina, apare într-un episod din documentarul Netflix „Cele mai dure închisori din lume”, ediţie dedicată Penitenciarului de Maximă Securitate Craiova.
Ce se întâmplă cu SIIJ? Ministrul Justiției lămurește situația Cătălin Predoiu a declarat că ministerul Justiției are în vedere un proiect de regelmentare a Secției Speciale, iar potrivit oficialului, proiectul de lege ar putea fi lansat în dezbatere publică până la data de 1 februarie.
Doar un candidat admis la interviul pentru funcţia de prim-adjunct al procurorului general Procurorul general interimar, Bogdan Licu, este singurul candidat admis la interviul pentru funcţia de prim-adjunct al procurorului general, a anunţat, marţi, Ministerul Justiţiei.
Lista procurorilor selectaţi pentru interviuri la Parchetul General, DIICOT şi DNA Ministerul Justiţiei a publicat lista procurorilor selectaţi pentru interviuri în vederea efectuării propunerilor de numire pentru ocuparea unor funcţii de conducere vacante la Parchetul General, DIICOT şi DNA. Procurorul general interimar Bogdan Licu a fost admis pentru interviul pentru funcţia de prim-adjunct la procurorului general.