A început judecata în cazul de corupție al lui Mircea Drăghici. Fostul trezorier PSD s-a declarat nevinovat Dosarul de corupție al fostului trezorier al PSD Mircea Drăghici, acuzat de DNA de fapte de corupție în legătură cu scurgerea unor fonduri din bani publici ai partidului s-a aflat pe masa instanței de la ÎCCJ, joi.
DNA, primele reacții despre încătușarea Sorinei Pintea DNA precizează într-un comunicat de presă că procurorii nu au niciun drept să intervină în procedurile desfășurate de poliție în cazul Sorinei Pintea și spune că atribuțiile legate de gestionarea acestor situații ”revin exclusiv instituției în custodia căreia se află persoana aflată în stare de deținere”, adică Poliției.
Avocatul Sorinei Pintea, incompatibil Avocatul Sorinei Pintea, Mocanu Viorel, a fost găsit de Agenția Națională de Integritate în stare de incompatibilitate. Acesta a fost simultan Agent guvernamental la CEDO și membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A.
Avocatul Poporului intervine în cazul Sorinei Pintea: solicită explicații șefului Poliției Capitalei Avocatul Poporului, Renate Weber intervine în scandalul luării de mită, în care este implicată Sorina Pintea. Solicită șefului Poliției Capitalei informații despre modul cum a fost transportată, marți, aceasta la spital.
Motivarea condamnărilor din dosarul Colectiv. Judecător: lăcomie, cinism, activități infracționale în lanț La aproape trei luni de la dictarea verdictului, judecătorul care a decis condamnarea inculpaților din dosarul Colectiv și-a publicat motivarea.
Percheziţii la Primăria oraşului Panciu din Vrancea! Sunt vizate fapte de abuz în serviciu, fals în înscrisuri oficiale Procurorii efectuează, miercuri dimineaţa, percheziţii la Primăria oraşului Panciu într-un dosar care vizează infracţiuni de abuz în serviciu, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals şi posibile infracţiuni de delapidare, potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu, citați de Agerpres.
FOTO Două dintre cele mai iubite jandarmerițe din Bistrița au ieșit la pensie! Cine le-a adoptat Două dintre cele mai iubite jandarmerițe din Bistrița, s-au pensionat! Este vorba Zara și Dona, doi dintre câinii de patrulare-intervenție ai jandarmilor bistrițeni.
Arestat la domiciliu, a ieșit la plimbare! Reacția poliției Un adolescent, aflat în arest la domiciliu va ajunge după gratii, din cauză că nu a respectat obligațiile impuse de istanță.
CSM, aviz pozitiv pentru viitorii adjuncţi ai DNA şi DIICOT, propuşi de Predoiu Secţia pentru procurori a CSM anunţă că a avizat pozitiv propunerile ministrului Justiţiei pentru funcţiile de procuror-şef adjunct al DNA, procuror-şef adjunct al DIICOT şi procuror-şef al Secţiei Parchetelor Militare din cadrul PÎCCJ.
Cum se apără Instanța Supremă de coronavirus: judecătorii ar putea lucra de acasă Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție ar putea lucra, parțial, de la domiciliu. Măsura este prevăzută într-un ordin dat de președintele instanței, Corina Corbu, pentru prevenirea infecțiilor cu coronavirus.
Bogdan Licu, avizat NEGATIV de CSM Bogdan Licu a primit aviz negativ de la secția de procurori din CSM.
Trei jandarmi au ajuns la spital în urma unui accident rutier Trei persoane au ajuns, luni, la spital după ce au fost rănite in urma unui accident rutier, în Bistrița.
Bogdan Licu: Procurorii "au fost lăsaţi în pielea goală" după ce SRI nu a mai avut dreptul să facă interceptări în dosarele penale Propus de ministrul Justiţiei pentru funcţia de prim-adjunct al procurorului general, Bogdan Licu a pledat pentru constituirea unui singur serviciu tehnic de supraveghere în cadrul Ministerului Public, care să facă interceptări în dosarele penale.
Dosarul 10 august: Agresorii trebuie să-i plătească daune morale de 10.000 de euro jandarmeriței Ștefania Cei șapte bărbați acuzați că au lovit-o pe femeia jandarm la protestul din 10 august 2018 au fost condamnați la închisoare cu suspendare, pedepsele dispuse de Judecătoria Sectorului 1 fiind între un an și doi ani și opt luni. Decizia nu este definitivă. Tânăra jandarm trebuie să primească 10.000 euro daune.
Liviu Pop îl dă în judecată pe fiul Sorinei Pintea Senatorul Liviu Pop depune plângere penală pe numele fiului Sorinei Pintea, care a declarat că denunţătorul din dosarul mamei sale i-a spus că i-a dat alte patru tranşe de bani parlamentarului PSD. Social-demcoratul spune că are de apărat o imagine „cât Casa Poporului”.
Bogdan Licu dă, luni, testul interviului pentru funcția de prim-adjunct al procurorului general Procurorul Bogdan Licu (51 de ani), propus de ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, pentru functia de prim adjunct al procurorului general, sustine luni interviul in fata Sectiei pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
Avocaţii Sorinei Pintea, precizări oficiale: ”Sorina Pintea este victima unei înscenări” Avocaţii Sorinei Pintea fac primele precizări publice despre dosarul de corupţie în care este implicat fostul ministru al Sănătăţii. Apărătorii Sorinei Pintea contrazic susţinerile oficiale ale DNA şi afirmă că nu a existat un flagrant, motiv pentru care nu există nici un proces verbal încheiat în acest sens. Într-un punct de vedere transmis redacţiei STIRIPESURSE.RO, avocaţii denunţă o înscenare căreia i-a căzut victimă Sorina Pintea, în urma unor "jocuri politice murdare".
Sorina Pintea va fi suspendată din PSD. Își pierde și funcția de manager de spital Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiul Baia Mare, Sorina Pintea, arestată în dosarul în care este acuzată de luare de mită, va fi înlocuită din funcţie şi suspendată din PSD, a precizat, duminică, pe pagina sa de Facebook, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.
Femeia grațiată de Traian Băsescu, din nou la închisoare Vă mai aduceți aminte de femeia grațiată de fostul președinte al României, Traian Băsescu, în 2014, care a ajuns la închisoare pentru furt? Ei bine, individa care a stârnit mila întregii țări la acea dată a fost condamnată definitiv, într-un mega dosar instrumentat de procurorul Teodor Niță, fiindu-i aplicată o pedeapsă de 5 ani de închisoare pentru înșelăciune.
Referat DNA. "Super tare!" Sorina Pintea lupta cu plicul, dar primea MITA la pungă! Detalii oficiale din anchetă Parchetul de pe ÎCCJ a emis, sâmbătă seara, referatul cu propunerea de arestare preventivă pe numele fostului ministru al Sănătății Sorin Pintea.
Sorina Pintea, ARESTATĂ preventiv. Acuzații grave pe numele fostului ministru al Sănătății Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzată de luare de mită. Decizia a fost luată de magistrații Tribunalului București.
Sorina Pintea a fost REȚINUTĂ! Fostul ministru al Sănătăţii va sta 24 de ore după gratii Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, este cercetată de procurorii DNA. Anchetatorii au indicii referitoare la implicarea acesteia într-un caz de corupţie.
Autoritățile de la Penitenciarul Rahova sunt în alertă după ce un deținut aflat în permisie este de negăsit Autoritățile de la Penitenciarul Rahova caută un deținut care s-a aflat în permisie, iar acum este de negăsit.
SURSE: Codrin Ștefănescu, pus sub acuzare de DIICOT pentru șantaj, folosirea influenței și grup infracțional organizat Fostul secretar general al PSD, Codrin Ștefănescu, a fost pus sub acuzare de procurorii de la DIICOT. Parchetul a anunțat că anchetează 16 persoane. Potrivit surselor realitateadinjustitie.net, Ștefănescu este cercetat pentru trei infracțiuni.
SRI: Alertă de colet suspect în Capitală Echipa pirotehnică a Serviciului Român de Informaţii intervine, vineri, în urma unei alerte primite privind un colet suspect pe strada Ion Câmpineanu din Capitală.
OFICIAL: DNA vrea să reia o anchetă legată de posibile ilegalități la Spitalul Bagdasar Arseni Procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA) cer Tribunalului București undă verde pentru redeschiderea unui dosar în care, potrivit unor surse, ar fi vizată Anca Buliman, fost manager al Spitalului Bagdasar Arseni. Ea a fost acuzată, în trecut, de Corpul de Control al premierului de ”contracte păguboase”.
Gheorghe Dincă și Ștefan Risipițeanu rămân în arest preventiv Magistraţii Tribunalului Olt au decis să menţină măsura arestului preventiv pentru Gheorghe Dincă şi complicele său, Ştefan Risipiţeanu.
Proces BCR-BPL. Prima de la "stat" pe care zeci/sute de mii de deponenţi nu au mai încasat-o Un nou proces colectiv bate la usa, avand in vedere de data aceasta BCR- BPL. Cunoastem ca si in trecut BCR a fost angrenata in procese de tip colectiv pe tema clauzelor abuzive, chiar ICCJ constatand in mod definitiv existenta unor clauze de natura abuziva in zeci de mii de contracte semnate de catre BCR S.A cu consumatorii.
SURSE: Autoritatea pentru Cetățenie, în vizorul DNA Procurorii anticorupție cercetează modul în care mai mulți cetățeni ucraineni și ruși au dobândit cetățenia română. Potrivit surselor realitateadinjustitie.net, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a preluat dosarul de la Parchetul General la finalul lunii ianuarie.
Codrin Ștefănescu, suspect într-un dosar DIICOT. Ridicări de documente de la MAI și IGPR Procurorii de la DIICOT au ridicat, joi dimineață, documente de la Ministerul de Interne și Poliția Română, potrivit unor surse. Acțiunea a avut loc într-un dosar penal în care fostul secretar general al PSD, Codrin Ștefănescu, a fost citat în calitate de suspect.