Florin Cîțu, discuții în SUA cu oficiali americani despre programul Visa Waiver În vizita sa în SUA, Florin Cîțu a discutat cu oficialii americani subiecte precum mai multe forțe militare americane pe flancul estic NATO, includerea țării noastre în programul Visa Waiver și creșterea la 2,5% din PIB pentru apărare.
Peste 3.000 de persoane au fost amendate sau arestate la Sankt Petersburg pentru că au participat la proteste Rușii au ieșit la proteste, împotriva războiului și a lui Putin, dar au sfârșit arestați și amendați.
Medic de la Institutul Oncologic, reținut pentru luare de mită. Cât cerea pentru o operație bolnavilor de cancer Un medic de la Institutul Oncologic Bucureşti a fost reţinut de procurori pentru 24 de ore, pentru luare de mită.
A fost SEMNAT acordul de finanţare în cadrul PNRR pentru Justiţie: ce VALOARE are și unde se vor face principalele INVESTIȚII Ministerul Justiţiei anunță semnarea acordului de finanțare dintre Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator național, şi Ministerul Justiției, în calitate de coordonator de reforme și investiții în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), informează un comunicat de presă.
Ministrul lui Dragnea mai are o lună de așteptare până la SENTINȚĂ - Pronunțarea în dosarul Belina, amânată Tribunalul București a amânat, joi, pronunțarea sentinței în dosarul Belina, în care a președintele Consiliului Județean Teleorman a fost judecat pentru complicitate şi participaţie improprie la abuz în serviciu.
Fostul deputat Cristian Boureanu, condamnat la 4 ani și 3 luni de închisoare cu executare Fostul deputat PDL Cristian Boureanu a fost condamnat, joi, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, la 4 ani și 3 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență. Decizia nu este definitivă.
Sebastian Vlădescu a fost CONDAMNAT la 8 ani şi şase luni de închisoare! Fostul ministru de Finanțe, acuze de luare de mită şi trafic de influenţă Fostul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la opt ani şi şase luni de închisoare. Alături de acesta, Cristian Boureanu a luat patru ani şi trei luni de închisoare, în dosarul legat de plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată Bucureşti – Constanţa. Decizia magistraţilor nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile.
Vaccinarea la chiuvetă. 4 suspecți din Neamț, arestați preventiv Patru suspecţi din reţeaua de vaccinări fictive împotriva COVID-19 au fost arestaţi preventiv, miercuri, pentru 30 de zile. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, printre cei patru se află un preot, un medic şi o asistentă.
Și-a găsit sfârșitul într-un cimitir nou! Cum s-a întâmplat tragedia - Detaliile incredibile ale salvatorilor | VIDEO Un bărbat și-a găsit sfârșitul în noul cimitir din Tulcea! Salvatorii chemați urgent nu au mai reușit să îl readucă la viață.
Descoperire macabră în județul Dolj: 3 persoane decedate în aceeași locuință - Ce au găsit polițiștii Descoperire macabră în județul Dolj! Trei persoane au fost găsite moarte în aceeași locuință de un vecin.
Ce drepturi pierde Traian Băsescu după ce a fost declarat definitiv colaborator al Securității Traian Băsescu a fost colaborator al fostei Securități a decis, definitiv, Curtea Supremă.
Verdict definitiv al instanței. Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că fostul președinte al României Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, poliția politică a regimului comunist. Sentința este definitivă.
Rețea de proxeneți în Spania și Franța, spartă de DIICOT la Ploiești: 5 români, reținuți - Fete păcălite prin metoda Loverboy Cinci membri ai unei rețele internaționale de proxenetism au fost reținuți de procurorii DIICOT la Ploiești.
Alertă în Sectorul 1 din București. Intervin echipe de specialiști antitero Alertă în sectorul 1 al Capitalei, după ce într-o stație de autobuz a fost semnalată o geantă suspectă. O echipă antitero a fost trimisă pentru a elimina amenințarea.
Bărbat care pretindea că este cadru MAI, reținut. Schemă incredibilă de înșelăciune Un bărbat care pretindea că este ofiţer în cadrul unei structuri a Ministerului Afacerilor Interne a fost reţinut în urma unui flagrant, a anunţat, joi, Serviciul Teritorial Giurgiu al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA).
CCR a decis: Numirea fratelui lui Paul Stănescu la ANRE a fost neconstituţională Alexandru Stănescu, fratele secretarului general al PSD, Paul Stănescu, a fost propus de social-democraţi ca membru în Comitetul de reglementare al ANRE. El a demisionat însă pe 3 martie din această funcţie, pe motiv că vrea să se dedice unor proiecte care îi solicită "întreaga" implicare.
Pedofil român, condamnat în Spania la 300 de ani de închisoare. A abuzat peste 23 de minore Un bărbat de origine română, însurat, cu copii, a fost condamnat la aproape 300 de ani de închisoare. A recunoscut că a abuzat sexual de 23 de fetiţe cu vârste cuprinse între 4 şi 13 ani.
Gest tulburător, în Focșani: fiul unui fost procuror s-a aruncat de la etajul 9 Un bărbat în vârstă de 42 de ani s-a aruncat de la etajul 9 al blocului unde locuia. Incidentul a avut loc în această dimineață.
Aleșii locali, acces la informații clasificate Primarii și președinții de consilii județene ar putea avea acces la informații clasificate. Cel puțin asta prevede un proiect de lege care a trecut de Camera Deputaților și va ajunge în Senat pentru votul decisiv.
Zbor neautorizat, în România. Cazul dronei prăbușite în jud. Bistrița-Năsăud - ANUNȚUL făcut de Poliție Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru zbor neautorizat după ce au fost sesizaţi de un bărbat din comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud, că a găsit duminică seara, în apropierea locuinţei, un aparat de zbor, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).
Photo Captură impresionantă la graniță! O familie de ucraineni a încercat să intre în țară cu aproape 2 milioane de dolari O familie de ucraineni au fost prinși la intrarea în România cu peste 1,6 milioane de dolari și bijuterii, obiecte de lux. Cei doi, soț și soție, nu declaraseră la frontieră că aveau mai multe bunuri. Au fost declanșate cercetări, anunță Realitatea PLUS.
INCREDIBIL! Amendă-record pentru un șofer, într-o SINGURĂ zi: peste 13.000 de lei - Câte legi a încălcat Un șofer de TIR a fost amendat într-o singură zi cu peste 13.000 de lei de polițiști și a rămas și fără permis pentru 3 luni.
Klaus Iohannis a promulgat legea de desființare a SIIJ! DECRETUL semnat de președinte Președintele României - Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul pentru promulgarea Legii privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.
IERTAT de judecători. Un celebru interlop va fi eliberat după doar 2 ani de pușcărie, deși trebuia să facă aproape 14 Sandu Anghel, cunsocut sub porecla de „Bercea Mondialul”, este în închisoare din octombrie 2020, după ce a fost condamnat definitiv pentru infracţiunea de tentativă la omor asupra unui fost viceprimar al municipiului Slatina, Valeriu Matei. El va fi eliberat cu mult înaintea celor 13 ani și 272 de zile, cât era pedeapsa inițială.
„Justiție” românească. După 9 ani de procese, a fost condamnat la un an de închisoare, cu suspendare, pentru uciderea unui om Un procuror din Argeş a fost condamnat definitiv joi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la un an închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, el fiind acuzat că în anul 2013 a produs un accident auto, soldat cu moartea unui bărbat. Este vorba de Cătălin Vişinoiu, în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.
Elev reținut de polițiști după ce a bătut doi profesori Un elev de 17 ani din Adjud a fost reţinut pentru 24 de ore, miercuri, după ce a lovit doi profesori într-o unitate de învăţâmânt din localitate.
Culmea șofatului. Un bărbat a prezentat polițiștilor un permis de conducere emis pe numele unei femei Deși era evidentă lipsa de asemănare între posesorul permisului și persoana trecută în acte, un șofer de 25 de ani din județul Vâlcea a prezentat un permis de conducere emis pe numele unei femei.
Cum a fost furat un clopot de 300 de kg, inscripționat cu numele lui Iustin Pârvu - Hoții sunt căutați de câteva zile Clopotul uriaş al noii bisericii Hlincea din Ciurea, județul Iași, a fost furat la începutul acestei săptămâni. Hoții nu au fost încă prinși de poliție. Clopotul de 300 de kilograme era din bronz şi alamă şi era inscripţionat numele preotului Iustinian Pârvu.
FOTO - DOSAR PENAL pentru ucidere din culpă după dubla tragedie aviatică din județul Constanța - 8 persoane au MURIT Procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au deschis un dosar penal in rem în legătură cu cele două incidente aviatice din Dobrogea - prăbuşirea unui avion MiG-21 LanceR şi a unui elicopter IAR-330 Puma, soldate cu moartea a opt persoane.
Marius Tudor: „Putin și Lukașenko vor fi judecați de Curtea Penală Internațională pentru crime de război” Consilierul european Marius Tudor a declarat că Parlamentul European a hotărât ca Alexandr Lukașenko și Vladimir Putin să fie judecați de Curtea Penală Internațională pentru crime de război.