Un adolescent de 16 ani, prins de jandarmi cu un cuțit în incinta unui liceu din Craiova Un adolescent de 16 ani a fost prins de jandarmi după ce a intrat într-un liceu din Craiova, având asupra sa un cuțit cu lama de peste 27 de centimetri. Elevul se afla în zona liceului şi avea un comportament neadecvat, fapt care a atras atenţia jandarmilor din apropiere.
Anchetă de amploare în Dâmbovița. Două femei au „administrat” aproape 700.000 de lei de la opt școli Două femei, cu funcție de administrator, au delapidat opt unități de învățământ din județul Dâmbovița. Prejudiciul se ridică la aproape 660.000 de lei. Cele două au fost reținute pentru 24 de ore, urmând, ca pe parcursul acestei zile, să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște.
Marius Ionel Nuță, șpăgarul de la ADS, acord cu procurorii. Ar putea scăpa cu 3 ani de închisoare cu suspendare Acuzat că ar fi luat mită de aproape 350.000 de euro de la un om de afaceri, directorul de la Domeniile Statului a făcut un acord de recunoaștere a vinovăției și ar putea scăpa cu doar 3 ani de închisoare, cu suspendare.
INCREDIBIL! Un bărbat a furat moaștele dintr-o biserică, dar și ale obiecte valoroase Un bărbat de 25 de ani din Ilfov a „vizitat” mai multe lăcașuri de cult din București, de unde a furat, pen lângă obiecte de patrimoniu, și cutia cu moaște, care era din aur.
Noi DETALII halucinante din ancheta fostului șef al DIICOT: Horodniceanu ar fi lovit mașina Poliției cu mâna Apar detalii noi din ancheta care îl vizează pe Daniel Horodniceanu. Potrivit unor surse, fostul șef al DIICOT ar fi lovit cu mâna mașina oamenilor legii. Mai mult, raportul anchetei interne făcute de IPJ Iași a stabilit că cei doi agenți nu au nicio responsabilitate. Evenimentul a fost într-adevăr filmat cu telefonul personal de unul dintre agenți, și nu cu body-cam-ul, însă numai pentru a se asigura că lucrurile nu degenerează.
Lucian Bode, despre protestele AUR: „Este inadmisibil să intri în Parlamentul României cu muniție și cu droguri” Lucian Bode - ministrul Afacerilor Interne a comentat, joi, incidentele de la protestele AUR. Oficialul spune că „este inadmisibil să intri în Parlamentul României cu muniție și cu droguri”.
Percheziții ample la un lanț de benzinării. Cât lua angajații pe bonuri fiscale false, eliberate cu comision Polițiștii din județul Alba au efectuat 35 de percheziții în cadrul unui dosar penal care vizează fapte de evaziune fiscală. În perioada 2018 - 2022, mai mulți angajați ai unei societăți comerciale care comercializează carburanți ar fi eliberat în favoarea unor societăți comerciale bonuri fiscale care atestau achiziții de carburant, cu toate că vânzările ar fi fost efectuate altor persoane.
Organele de urmărire penală, SESIZATE după agresiunea protestatarilor AUR față de Ludovic Orban - Bătăușii, identificați A fost răfuială în toată regula la porțile Parlamentului. Protestatarii AUR s-au bătut cu jandarmii și au îmbrâncit deputații care încercau să intre în curtea Casei Poporului. Printre parlamentarii bătuți și scuipați este și Ludovic Orban. Fostul premier a fost salvat de Antonio Andrusceac și a scăpat în ultima clipă, după ce forțele de ordine au făcut scut în jurul său să îl scape din mâinile oamenilor furioși. Și deputatul UDMR - Csoma Botond a fost înjurat de mulțime. Peste 400 de simpatizanți ai partidului condus de George Simion au făcut scandal în fața Casei Poporului.
Cum iau bani polițiștii șpăgari și care este categoria de șoferi pe care nu o suportă deloc. Dialoguri halucinante Șpaga la polițistul de la circulație nu este o practică nouă, însă există mulți angajați ai MAI care uită pentru ce sunt puși să patruleze pe străzi. Așa este și cazul celor doi angajați de la Poliția Rutieră Bacău, prinși că luau bani ca să nu dea amenzi șoferilor.
Cercetările continuă după violențele din Parlament - Asalt brutal la democrație: Noi date din ancheta gloanțelor Amenzi de zeci de mii de lei și trei dosare penale! Este singurul… “câștig” al protestatarilor și membrilor AUR după haosul provocat ieri în jurul parlamentului, în timpul căruia doi deputați au fost agresați în momentul în care au încercat să intre în clădire. Și o consilieră AUR a avut probleme în timp ce încerca să ajungă la biroul său din Parlament, dar nu din cauza protestelor, ci din cauza a 4 gloanțe fără tub găsite de SPP asupra ei.
Percheziții în Prahova, la persoane suspectate de furt. Mascații au descins la mai multe adrese Poliţiştii prahoveni efectuează, joi dimineaţă, patru percheziţii domiciliare la persoane suspectate de furt.
Premieră juridică în România și Europa: Un animal de companie e ființă vie, nu bun mobil - Un câine, încredințat soției într-un partaj, similar copiilor Premieră juridică în România și Europa: Animalul de companie este o ființă vie, cu emoții, nu un bun mobil, și poate fi încredințat similar copiilor în cazul unui partaj la divorț. Asta au dovedit doi avocați orădeni în instanță și un câine a fost dat soției într-un caz de partaj.
Fost șef de Parchet și fost șef al Poliție rutiere din Corabia, reținuți pentru 24 de ore - SURSE Fostul șef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, Sorin Lia, a fost reținut, miercuri, pentru 24 de ore, de procurorii din Craiova, potrivit surselor Concret în Olt. Anul trecut, Lia a candidat pentru un pot de membru CSM.
AMENZI după haosul produs de protestatarii AUR: „Jandarmii au aplicat 45 de sancțiuni, în valoare de 50.700 lei” Jandarmeria Capitalei a aplicat 45 de sancțiuni la protestele AUR și caută în continuare persoane care au săvârșit abateri de la cadrul legal în vigoare.
Primarul din Chiajna, trimis în judecată de DNA - Ce acuzații grave i se aduc Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului MINEA MIRCEA, la data faptelor și în prezent primar al comunei Chiajna, județul Ilfov, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de: abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu producerea de consecințe deosebit de grave.
Un fost lider PSD scapă de închisoare. Ce l-a salvat pe politicianul social democrat Curtea de Apel Bucureşti a dispus, miercuri, încetarea procesului penal împotriva lui Ioan Munteanu, fost lider al grupului PSD din Camera Deputaţilor, ca urmare a prescrierii faptelor.
Reţea de traficanţi de heroină din București, destructurată. Unul dintre capi este ofiţer de poliţie O rețea de traficanți de heroină din Capitală a fost destructurată de anchetatori, mai multe persoane fiind arestate. Printre ele se află și un ofițer de poliție, cercetat pentru mai multe infracţiuni.
Laura Codruța Kovesi, flancată de patru gărzi de corp în București - Ce i-a strigat George Simion Laura Codruța Kovesi a mers prin București flancată de patru gărzi de corp. Șefa parchetului european a dat nas în nas cu George Simion pe Calea Victoriei, unde liderul AUR i-a adresat mai multe întrebări.
Percheziții de amploare în București și 5 județe ale țării, la persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul comerţului cu benzină şi motorină Poliţiştii şi procurorii efectuează, miercuri, 31 de percheziţii domiciliare în București și cinci județe din țară, la persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul comerţului cu benzină şi motorină. Suspecţii ar fi înregistrat în contabilitate facturi fictive, unele emise de firme fantomă. Prejudiciul este estimat la peste un milion de euro. 13 persoane urmau să fie duse la audieri în cursul acestei zile.
Escroc sentimental, trimis la răcoare de polițiști - număr record de înșelăciuni. ȘOCANT cum acționa bărbatul Un bărbat de 42 de ani din Ilfov a fost prins de polițiști după ce a comis nu mai puțin de 42 de înșelătorii. Individul a reușit să convingă lumea să le dea peste 170.000 de euro. Pe numele său era emis și un mandat european de arestare, fiind condamnat la 10 ani de închisoare pentru înșelăciune.
Tatăl gemenelor care l-au trimis pe Dan Diaconescu în fața judecătorilor pentru act sexual cu minor rupe tăcerea - ce făceau fetele la Eforie Fostul patron OTV, Dan Diaconescu, este cercetat pentru infracțiunile de act sexual cu minore și folosire a prostituției infantile, ambele în formă continuată.
Un TEMUT interlop din Buzău, prins la furat de găini alături de soție și amantă Scenă desprinsă parcă dintr-o comedie balcanică, descoperită de polițiștii buzoieni. Un cunoscut interlop local a fost prins la furat găini din curțile oamenilor, cot la cot cu soția și amanta. Oamenii legii au găsit în portbagaj zeci de păsări și un ied.
Asistent acuzat că ar fi agresat sexual o minoră, într-un spital din Brăila Un nou caz halucinant într-un spital din România. Un asistent de la Spitalul Județean Brăila este acuzat că ar fi agresat sexual o adolescentă în vârstă de 15 ani, în timpul unei şedinţe de recuperare medicală.
Record pentru cea mai scurtă evadare, stabilit la Brașov. În cât timp l-au prins polițiștii pe deținut Un deținut de la Penitenciarul Codlea (Brașov) a evadat de la locul în care muncea.
Horodniceau, intervenții și pentru nevastă: „Chiar nu o cunoșteau pe soția mea?” Noi informații halucinante în scandalul cu procurorul Daniel Horodniceanu. Potrivit unor informații obținute în exclusivitate, acum câteva luni, fostul șef AntiMafia ar fi sunat conducerea Poliției din Iași pentru a-i reproșa că agenți de la rutieră au oprit-o în trafic pe soția sa.
Ancheta în cazul Macovei bate pasul pe loc. Expertiza accidentului în urma căruia un motociclist a ajuns în spital, în continuare blocată Ancheta în cazul accidentului Monicăi Macovei înaintează în ritm de melc! Surse din anchetă spun că întârzie expertiza tehnică cerută de anchetatori. Analiza ar trebui să arate clar dacă fostul ministru al Justiției a greșit la volan în momentul în care autoturismul său s-a izbit de o motocicletă care venea din sens opus.
Probleme cu Justiția pentru familia lui Tzancă Uraganu. Fratele cântărețului, EVACUAT cu mascații din casă Fratele cunoscutului cântăreț de muzică de petrecere Tzancă Uraganu a fost evacuat cu mascații din casa din Ploiești în care locuia. Potrivit unor surse judecătorești, Florin Măcelaru, cunoscut drept Miraj Tzumani, nu a achitat întreaga sumă pentru cumpărarea imobilului în termenul stabilit și a fost acționat în instanță. Fratele cântărețului a fost vizat de percheziții în luna decembrie a anului trecut, într-un caz de înșelăciune.
Dan Diaconescu dă în judecată 24 de televiziuni și publicații pentru că l-ar fi linșat mediatic în cazul dosarului "sex cu minore" Fostul patron al OTV Dan Diaconescu a dat în judecată 24 de televiziuni şi publicaţii din presa scrisă şi online, solicitând magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 1 să oblige pârâţii la plata unor daune, pentru că au prezentat date din ancheta în care este cercetat de procurori pentru sex cu minore.
Bunicul Luizei Melencu, acuzații grave: "Dincă NU e lăsat să spună tot! Fetele au fost pasate pe undeva, la americani". Legătura cu Scutul de la Deveselu Familiile victimelor de la Caracal nu au liniște și își continuă războiul în justitie. Bunicul Luizei Melencu a făcut declarații șocante în direct la Realitatea PLUS. Bărbatul susține că autoritățile au lăsat cazul să moară și că nu s-au ocupat niciodată de căutarea fetelor. Familia Melencu cere, acum, mutarea procesului la Instanta Suprema pe motiv că Gheorghe Dincă nu ar fi lăsat sa spună tot ce știe despre dispariția fetelor.
Șefa EPPO - Laura Codruța Kovesi, vizită la București - Măsuri majore discutate cu procurorul general al României Șefa Parchetului European - Laura Codruța Kovesi se află la București. Fosta șefă Anticorupție a avut discuții cu procurorul general al României, Alex Florin Florenţa.