Polițist certat cu legea. Bărbatul a fost REȚINUT într-un dosar de trafic de influenţă, fals şi uz de fals Un agent de poliţie din municipiul Câmpulung a fost reţinut într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Dosarul este instrumentat de Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.
Percheziții de amploare în județul Argeș, la persoane suspectate de antisemitism şi instigare publică Sunt perchezitii de amploare, vineri dimineata, la persoane cercetate pentru antisemitism si instigare publica.
Horațiu Potra a scăpat de controlul judiciar. Decizia este definitivă Horațiu Potra a scăpat de controlul judiciar. Decizia definitivă a fost dată de către magistrații de la Tribunalul Ploiești. În fața jurnaliștilor Horațiu Potra a spus că nu a discutat cu Călin Georgescu și neagă că ar fi vrut să organizeze acțiuni violente în Capitală.
Eugen Sechila, ridicat din aeroport: Voia să plece din țară. Fostul luptător în Legiunea Străină a primit control judiciar pentru 60 de zile Eugen Sechila a fost ridicat din Aeroportul Otopeni de poliție și dus la audieri la Parchetul General. Acesta ar fi vrut să plece din țară. Între timp, el a primit control judiciar pentru 60 de zile.
Procesul disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu se rejudecă. Sentinţa de achitare a celor acuzaţi de uciderea sa, anulată Dosarul asasinării disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu se va rejudeca după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea extraordinară de revizuire formulată de fiul său, Andrei Ursu, și de procurorii din Parchetul general, potrivit portalului instanței.
Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru fapte de CORUPȚIE. Fostul ministru al Sănătății, acuzat că ar fi primit MITĂ când activa ca medic la spitalul din Huși Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis trimiterea în judecată a medicului Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii pe vremea pandemiei de COVID-19, pentru luare de mită. În aceleași dosar au mai fost inculpate alte trei persoane pentru dare de mită.
Începe judecata în cazul lui Clotilde Armand La o zi după ce Clotilde Armand a rămas fără mandatul de senator, instanța ia decizia de a începe judecata pe partea penală, anunță Realitatea PLUS.
Șofer român, prins cu 150 de kg de droguri în mașină Captură uriașă în Maroc. Un șofer român și un spaniol au fost prinși în Maroc cu aproape 150 de kilograme de droguri ascunse sub bancheta unei dube. Descoperirea a fost făcută de vameșii marocani la frontieră, înainte ca drogurile să fie transportate ilegal în Spania.
Exclusiv Veronel Rădulescu, avocat: Denunțătorii din Dosarul Gala Bute au fost falși Sunt momente decisive pentru Elena Udrea! Astăzi, fostul ministru află dacă va fi eliberată din arestul penitenciarului Târgșor. Înalta Curte se va pronunța astăzi cu privire la cererea de revizuire depusă.
Fost director al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureș, trimis în judecată pentru corupție Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus trimiterea în judecată a fostului director general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Maramureș, Carmen Eleonora Prodan, acuzată de luare de mită în formă continuată, implicând nouă acte materiale.
Comisia Europeană salută decizia Consiliului JAI: Consolidează unitatea Uniunii şi face UE mai putermică Comisia Europeană a salutat joi "decizia unanimă" a Consiliului JAI "de a ridica controalele la frontierele terestre interne cu România şi Bulgaria începând cu 1 ianuarie 2025".
Prezidențiale 2024. Zi decisivă la CAB în cazul documentelor desecretizate de instituțiile statului A fost deschis un proces împotriva Administrației Prezidențiale, SRI, SIE, Ministerului Afacerilor Interne - DGPI și STS - la Curtea de Apel Bucureşti, fiind contestate documentele desecretizate, pe 4 decembrie, de CSAT.
Cine este vinovat, de fapt, dacă lovești în spate o mașină care frânează brusc? Multe dintre accidentele de circulație se produc atunci când o mașină frânează brusc iar cel din spate nu observă la timp și îl lovește. Uneori, aceste situații se produc din neatenție, alteori din cauza vitezei, dar uneori cel din față poate avea intenția de a produce un accident. În astfel de situații, cine e vinovat dacă lovești în spate o mașină care frânează nejustificat?
Percheziții informatice în dosarul lui Horațiu Potra. Anchetatorii caută informații despre posibile mișcări spontane Sunt perchezitii informatice, joi dimineata, in dosarul lui Horatiu Potra. Anchetatorii vor analiza astazi calculatoarele si ale medii de stocare de date gasite acasa la cei care sunt pusi acum sub acuzare, dupa ce au fost opriti in trafic iar in masinile lor au fost gasite mai multe arme. Politisti banuiesc ca pregateau proteste in contextul anularii primului tur al alegerilor prezidentiale. Horatiu Potra a ajuns la sediul IGPR.
Controalele la granița terestră a României cu Ungaria și Bulgaria ar urma să dispară treptat, cu începere de la 1 ianuarie Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, astăzi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu Bulgaria şi România şi între acestea.
Elena Udrea rămâne în închisoare. Instanța Supremă i-a respins revizuirea condamnării în Dosarul Gala Bute Instanţa supremă a decis, astăzi, ca Elena Udrea să rămână în închisoare. Decizia a fost luată cu majoritate de judecători. Au existat şi doi judecători cu opinii separate faţă de această decizie, în sensul admiterii cererii de revizuire şi trimiterea dosarului spre rejudecare.
Georgescu Andrei Adrian, avocatul lui Maricel Păcuraru: Ce am obținut noi azi putea face orice judecător tocmai din anul 2016. Din păcate, nimeni nu le dă anii înapoi acestor oameni care au stat degeaba la închisoare Georgescu Andrei Adrian, avocatul lui Maricel Păcuraru, a declarat că soluția obținută astăzi în instanță ar fi putut fi dată tocmai din anul 2016, când s-a decis ca abuzul în serviciu să fie o infracțiune reconsiderată.
Primarul din Crevedia a fost arestat pentru 30 de zile. Este suspect într-un dosar de trafic de persoane Florin Petre, a fost arestat după ce fusese reținut, pentru 24 de ore, fiind suspect într-un dosar de trafic de persoane.
DNA, „în vizită” la Primăria Iași. Ce verifică procurorii? Mihai Chirică: „Sunt contracte mari, e normal să fie verificate” Procurorii DNA au descins, miercuri, la Primăria Iaşi, dar şi la alte instituţii din subordinea municipalităţii. Aceștia cercetează modalitatea prin care primăria a livrat păcură către Republica Moldova și cum a cumpărat cărbune pentru centrala orașului.
Un cunoscut cântăreț din Galați, acuzat de pedofilie. Ar fi filmat actele sexuale cu trei minori Procurorii din Galați au finalizat ancheta în cazul dosarului de viol și rele tratamente aplicate minorilor în care cântărețul de muzică populară Aurică Totolici este acuzat de abuzuri incredibile.
Percheziții de amploare vizând o rețea infracțională imobiliară: terenuri strategice din București și Ilfov, în centrul investigațiilor O operațiune de anvergură desfășurată de autoritățile române a vizat destructurarea unei grupări infracționale implicate în tranzacții frauduloase cu terenuri situate în zone strategice din București și județul Ilfov. În urma a 47 de percheziții efectuate în Capitală și în alte șapte județe, 16 persoane au fost reținute, iar alte 10 au fost plasate sub control judiciar.
Lovitură pentru Clotilde Armand. Fosta primăriță nu poate fi validată SENATOR, după ce a fost declarată incompatibilă Lovitură dură pentru fostul primar al sectorului 1 al Capitalei. Clotilde Armand este incompatibilă timp de trei ani cu orice funcție publică, ceea ce însemnă că nu-și poate prelua mandatul de senator USR, proaspăt câștigat în urma alegerilor parlamentare. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins anularea raportului prin care Agenţia Naţionale de Integritate a declarat-o incompatibilă pe Armand, potrivit Realitatea Plus.
Eroarea instanțelor în dosarul desecretizării documentelor CSAT. Cătălin Georgesu a "devenit" Călin Georgescu Situație bizară în dosarul prin care s-a contestat desecretizarea documentelor din ședința CSAT pe tema alegerilor din România. Inițial, pe portalul instanțelor a apărut ca reclamant chiar Călin Georgescu, însă ulterior reprezentanții Curții de Apel au venit cu o rectificare: contestația a fost depusă, de fapt, președintele unei asociații pentru apărarea drepturilor omului pe care-l cheamă ...Cătălin Georgescu.
Trei români, membri ai unei rețele de crimă organizată, reținuți în Marea Britanie Autoritățile britanice au destructurat o vastă rețea de crimă organizată implicată în furturi din magazine, cu prejudicii de peste 4 milioane de lire sterline. Printre cei 93 de suspecți arestați, se numără și trei cetățeni români care au jucat un rol important în activitățile infracționale ale grupării.
Primarul din Crevedia, reţinut după ce a exploatat la ferma sa de animale un bărbat cu handicap. Procurorii cer arestare preventivă pentru 30 de zile Primarul din Crevedia, Florin Petre, a fost reţinut după ce a exploatat la ferma sa de animale un bărbat cu handicap, iar procurorii cer arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, acuzaţiile fiind de trafic de persoane.. Victima sa a fost preluată de DGASPC Dâmboviţa. Direcţia Sanitar-Veterinară Dâmboviţa face verificări cu privire la ferma edilului, având în vedere că nu au fost identificate documente care să ateste legalitatea funcţionării acesteia.
Jandarmii acuzați de violențe în Dosarul "10 august" pot scăpa nepedepsiți. După o nouă amânare, prescrierea faptelor este tot mai aproape - analiză DW Jandarmii acuzați de violențele comise la „Mitingul Diasporei” din 2018 ar putea scăpa nepedepsiți, după ce o nouă amânare împinge dosarul tot mai aproape de termenul de prescripție, se arată într-o analiză Deutsche Welle.
Anchetă într-o școală din Bihor, după ce profesorul de matematică a spart capul unui elev. Motivul invocat de dascăl Anchetă la o școală din Bihor, după ce un elev de 12 ani a fost lovit de profesorul de matematică.
Călin Georgescu susține că i se pregătește arestarea Călin Georgescu spune că i se pregătește arestarea. Sistemul vrea împiedicarea unei noi candidaturi și distrugerea imaginii publice, spune candidatul care a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Mai mult, Georgescu susține că sistemul caută disperat orice probă care să îl elimine din schemă, iar în apărarea sa, acesta face apel la instituțiile internaționale să intervină în scandalul anulării alegerilor.
Polițiștii fac descinderi la o grupare de hoți din Prahova, dar și o mare razie în trafic Peste 50 de poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova desfăşoară, miercuri dimineaţă, o razie de amploare în municipiul Ploieşti, fiind efectuate totodată şi percheziţii în dosare de tâlhărie calificată, furt şi conducere fără permis.
Instanța Supremă dezbate contestația AUR împotriva deciziei CCR de anulare a alegerilor prezidențiale Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) dezbate, astăzi, contestaţia formulată de partidul AUR împotriva hotărârii Curţii Constituţionale privind anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale.