În data de 20 noiembrie 2021, Parlamentul a transmis Președintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea și completarea art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc și pentru completarea art. 202 alin. (3) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 (L256/2021, respectiv PL-x nr. 401/2021).
Considerăm că, prin conținutul său normativ, legea dedusă controlului de constituționalitate contravine dispozițiilor art. 1 alin. (3) și alin. (5) din Constituție, pentru motivele prezentate în continuare.
Potrivit Art. I pct. 1 din legea supusă controlului de constituționalitate, prin care se modifică alin. (3) al art. 13 din OUG nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, „Un procent de 98,8% din taxele percepute pentru obținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc și a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, taxa de acces prevăzută la alin. (4), precum și din celelalte taxe prevăzute în prezenta ordonanță de urgență se constituie venit la bugetul de stat, iar prin derogare de la dispozițiile alin. (2) al art. 30 din Legea nr. 69/2010 a responsabilității fiscal-bugetare, republicată, un procent de 1% din aceste taxe se constituie ca venit al Comitetului Olimpic și Sportiv Român și 0,2% ca venit al Comitetului Național Paralimpic”.
Art. 8 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, consacră principiul universalității bugetare, potrivit căruia: „(1) Veniturile și cheltuielile se includ în buget în totalitate, în sume brute. (2) Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepția donațiilor și sponsorizărilor, care au stabilite destinații distincte”.
Așadar, legea transmisă la promulgare prevede că 1% din taxele percepute pentru obținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc și a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, precum și din taxa de acces în cazinouri și cluburi de poker se constituie ca venit al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, iar 0,2% ca venit al Comitetului Național Paralimpic. Astfel, taxele respective nu sunt alocate în integralitate ca venituri bugetare, bugetul de stat fiind, în acest mod, diminuat cu sumele alocate direct Comitetului Olimpic și Sportiv Român, respectiv Comitetului Național Paralimpic. Mai mult, prin această reglementare, anumite procente din veniturile bugetare obținute ca urmare a perceperii acestor taxe sunt prealocate, în mod direct, unei cheltuieli extrabugetare, ca venituri pentru cele două entități, cu statut juridic de asociație.
Având în vedere aspectele de mai sus, considerăm că textul criticat, deși derogă de la dispozițiile alin. (2) al art. 30 din Legea nr. 69/2010, potrivit cărora prealocarea unor sume bugetare cu destinație specială unor ordonatori principali de credite sau unor sectoare nu este permisă, vine în vădită contradicție cu prevederile art. 8 alin. (2) al Legii nr. 500/2002.
Art. 10 al Legii nr. 500/2002, care stabilește principiul unității bugetare, interzice la alin. (2) elaborarea de acte normative prin care se creează cadrul legal pentru constituirea de venituri care pot fi utilizate în sistem extrabugetar, cu excepția cazurilor în care Guvernul aprobă înființarea de activități finanțate integral din venituri proprii pe lângă unele instituții publice sau schimbarea sistemului de finanțare a unor instituții publice. Or, contrar acestor prevederi, legea transmisă la promulgare instituie cadrul juridic necesar utilizării respectivelor taxe bugetare în afara sistemului bugetar. Având în vedere statutul Comitetului Olimpic Sportiv Român și al Comitetului Național Paralimpic, acestea sunt asociații, persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, astfel că nu pot fi exceptate de la rigorile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 500/2002.
Ținând cont de toate aceste aspecte, considerăm că legea transmisă la promulgare intră în contradicție cu principiile bugetare consacrate de art. 8 și art. 10 din Legea nr. 500/2002, fiind afectată calitatea actului legislativ și, în consecință, creând o stare de insecuritate juridică, respectiv o atingere a încrederii legitime a indivizilor în normele aplicabile. Inadvertența textelor legale mai sus amintite creează o situație obscură, în care destinatarii legii sunt lipsiți de previzibilitatea normelor juridice, ceea ce afectează dreptul cetățenilor la o interpretare universală a legislației fiscal-bugetare. Acest lucru este de natură să afecteze existența și respectarea principiilor legale și constituționale care impun o conduită unitară, neechivocă tuturor participanților la relațiile fiscal-bugetare.
Prin modul defectuos de legiferare, soluția legislativă adoptată de Parlament a creat o incertitudine juridică referitoare la existența și respectarea normativă a principiilor legislative bugetare și a principiului constituțional al universalității drepturilor și a obligațiilor, având în vedere că posibilitatea fiecărei persoane de a se conforma obligațiilor legale și de a beneficia de drepturile cuvenite este incertă din cauza contrarietății legislative create prin norma dedusă instanței de contencios constituțional.
Așadar, considerăm că, prin toate acestea, legiuitorul a creat o situație de natură să determine o insecuritate juridică a persoanei, contravenind, astfel, art. 1 alin. (5) din Constituție coroborat cu art. 15 alin. (1) din Constituție privind universalitatea drepturilor și obligațiilor. Or, potrivit Curții Constituționale, securitatea juridică a unei persoane reprezintă un ,,concept care se definește ca un complex de garanții de natură sau cu valențe constituționale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligația constituțională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât și valorificarea în condiții optime a drepturilor și libertăților fundamentale” (Decizia nr. 454/2018 și Decizia nr. 1/2021).
De asemenea, apreciem că o asemenea reglementare incoerentă, care alterează înțelegerea și aplicarea legii, este în evidentă discordanță și cu prevederile art. 13 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislației, scop în care trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de același nivel, cu care se află în conexiune. În acest sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 30/2016 asupra admiterii sesizării de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 137 alin. (3), (4) și (5) din Regulamentul Camerei Deputaților, a reținut, cu privire la dispozițiile Legii nr. 24/2000 că „Deși normele de tehnică legislativă nu au valoare constituțională (...) prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, precum și conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislații care respectă principiul securității raporturilor juridice, având claritatea și previzibilitatea necesară”. În plus, cu privire la expresia principiului securității juridice, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție, în jurisprudența sa, instanța constituțională a statuat că acesta este un ,,principiu care exprimă în esență faptul că cetățenii trebuie protejați contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă și previzibilă” (Decizia nr. 51/2012, Decizia nr. 240/2020, Decizia nr. 1/2021).
Prin urmare, considerăm că soluția legislativă criticată aduce atingere atât principiului supremației legii și principiului securității raporturilor juridice, în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii, așa cum acestea își găsește expresia în art. 1 alin. (5) din Constituție, raportat la Legea nr. 24/2000 și dezvoltat într-o bogată jurisprudență constituțională, cât și, pe cale de consecință, prevederilor art. 1 alin. (3) privind statul de drept din Legea fundamentală.
În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteți sesizarea de neconstituționalitate și să constatați că Legea pentru modificarea și completarea art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc și pentru completarea art. 202 alin. (3) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 este neconstituțională.
