„Mamele din penitenciarul Târgușor, sigur și din celelalte penitenciare, îi mulțumesc Avocatului Poporului. Speră că implicarea doamnei Renate Weber va duce la rezolvarea regulii absurde si anume care oprește copiii deținutelor să își poată întâlni mamele, să le poată îmbrățișa, să poată fi mângâiați, ținuți în brațe, sărutați și alinați de cele care le-au dat viață, nu cele doar câteva ore pe luna în care le este permis să le viziteze, punând între copii și mamele lor un geam, numit” dispozitiv de protecție”!!! Pe cine și împotriva cui protejează legea în această situație???
Așa cum spuneam, ca să îndreptăm lucrurile greșite pe care le întâlnim în toate domeniile la tot pasul, este necesar să se găsească doar bună intenție și o minte deschisă”, a transmis Elena Udrea, din pennitanciar.
Avocatul Poporului a solicitat directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor ca vizitele deținuților cu copii minori să se desfășoare fără dispozitiv de separare, în situațiile în care nu există motive temeinice care să nu permită acest lucru.