Urmarea a comunicatului nr. 1 din data de 31.10.2022, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:
La data de 31.10.2022 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea a 15 inculpați și luarea controlului judiciar față de un inculpat, măsuri dispuse în două cauze în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, camătă, complicitate la înșelăciune, spălarea de bani, șantaj, lipsire de libertate, trafic de droguri de mare risc și efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în cursul zilei de ieri, au fost identificate și ridicate sumele de 50.680 de euro și 33.000 de lei, cantitatea de 2,2 kilograme de aur, 2 pistoale, dintre care unul cu piper și unul de tip Airsoft, mai multe cuțite, săbii și spray-uri iritant-lacrimogene, 55 de telefoane mobile, documente privind evidența operațiunilor de cămătărie și acte de proprietate ale unor imobile.
Până la acest moment a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra unui imobil tip vilă, în valoare de aproximativ 200.000 de euro.
În cauză s-a reținut că, în perioada 2016 - 2022, două grupuri infracționale organizate în scopul comiterii infracţiunii de camătă, au urmărit obţinerea unor beneficii materiale substanţiale prin desfăşurarea de activităţi ilicite, asigurându-și principala sursă de venit din acordarea de împrumuturi cu dobânzi ridicate, ce ajungeau până la 400%.
Liderii grupurilor realizau finanțarea activităților, prin acordarea unor sume de bani membrilor. De asemenea, asigurau protecția, inclusiv prin recurgerea la mijloace violente în caz de nevoie, pentru ca activitatea grupului să se poată desfășura în vederea atingerii scopului.
Membrii celor două grupuri infracționale organizate acordau împrumuturile doar acelor persoane despre care aveau informații că sunt solvabile și dețin bunuri mobile și/sau imobile de valoare. Aceștia, într-o primă etapă, identificau persoanele care aveau nevoie de bani (de exemplu, dependenți de jocuri de noroc) și care erau considerate solvabile (prin prisma activităților infracționale desfășurate, a existenței unor moșteniri) și, ulterior, le împrumutau, în mod repetat, cu o dobândă cuprinsă între 20 – 400%. În această modalitate, membrii grupului se asigurau că sumele datorate nu puteau fi returnate de către cei împrumutați și, astfel, aceștia erau obligați să încheie contracte prin care cedau bunurile pe care le aveau în proprietate sau să continue activitățile infracționale pe care le desfășurau.
După acordarea împrumuturilor, erau exercitate presiuni asupra persoanelor vătămate în scopul recuperării atât a sumelor de bani împrumutate cât și a dobânzilor solicitate, ajungându-se până la amenințări cu acte de violență sau lipsiri de libertate.
Inculpații au disimulat un procent însemnat din beneficiile materiale obținute din comiterea infracțiunilor prin achiziționarea de bunuri imobile (terenuri în spațiul intravilan și extravilan și imobile cu destinația locuință), preponderent pe numele unor rude/persoane apropiate.
În cursul zilei de astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă a celor 15 inculpați.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Iași, B.C.C.O. Suceava, B.C.C.O. Galați, B.C.C.O. Bacău, S.C.C.O. Vaslui, S.C.C.O. Botoșani și S.C.C.O. Vrancea, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă "Alexandru cel Bun" Bacău și Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.
Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T., Unitatea…