Temperamentele, dorințele, dar și scopurile lor sunt diferite, iar asta îi desparte. De asemenea, și lipsa chimiei poate fi un semn la fel de important. Atunci când nu ești făcută să fii împreună cu persoana respectivă, corpul tău cu siguranță îți va spune acest lucru.
Totuși, există anumite zodii care sunt un dezastru împreună și pot comite lucruri teribile, prin care cei din jur sunt răniți. Acestea sunt principalele motive pentru care cele trei perechi din zodiac nu ar trebui să fie niciodată împreună. Dacă ești curioasă despre ce semne este vorba, află din cele ce urmează!
Iată care sunt cuplurile care nu ar trebui să fie niciodată împreună!
Fecioară și Balanță
Această relație poate părea extrem de frumoasă la început, însă în timp cei doi parteneri nu vor face decât să se distrugă unul pe celălalt.
Perfecționismul Fecioarei și atenția pentru orice detaliu o vor scoate din sărite pe visătoarea Balanță. Pe de cealaltă parte, Fecioara va fi exasperată de nehotărârea Balanței, dar și de gesturile romantice care vor apărea în cele mai nepotrivite momente. Balanța este o fire sociabilă, căreia îi place să se înconjoare de prieteni, pe când Fecioara preferă să își petreacă seara cu o carte bună, o ciocolată caldă și eventual o pisică alături. Balanța este romantică și drăgăstoasă, pe când Fecioara poate părea o adevărată acritură. Aceste nepotriviri de caracter vor aduce multe discuții în contradictoriu între parteneri. Până când unul dintre ei nu se va schimba, această relație îi va distruge pe cei doi nativi și îi va aduce în culmea disperării.
Vezi mai multe pe Divahair.ro.