Mercur intră în Berbec: urmează o lună "de gheață" pentru acești nativi Pe data de 11 aprilie, Mercur va intra în semnul Berbecului, transformând total relațiile noastre și modul în care comunicăm unul cu celălat. În vreme ce unele zodii vor fi inspirate de expansivitatea și pasiunea Berbecului, iar discursul lor va deveni mai expresiv și mai emoțional, altele vor avea parte de o adevărată ”lună de gheață”, în care rațiunea va precumpăni asupra sentimentelor.
Horoscop 10 aprilie. Răsturnări de situație șocante de destin. Zodia care ajunge la epuizare Iata ce va rezerva astrele pentru ziua de vineri, 10 aprilie.
Semne că urmează să fii părăsită, în funcție de zodia lui Nu toate relațiile sunt făcute să dureze. Unele se termină pe neașteptate, pentru că unul dintre parteneri pleacă, pur și simplu. Altele se deteriorează încet-încet, iar în final ambii parteneri sunt de acord că este mai bine să-și vadă fiecare de drumul său.
Horoscop 9 aprilie. Zodia care scoate bani și din piatră seacă. Din ce dă, primește însutit! Horoscop 9 aprilie. Iata ce va rezerva astrele pentru ziua de marti, 9 aprilie 2020.
Cinci zodii se află sub protecția lui Dumnezeu în această primăvară Te întrebi cum va decurge această primăvară pentru tine? Care vor fi obstacolele peste care va trebui să treci și provocările care îți ies în cale? Astrele îți dezvăluie secretul lor: cinci dintre zodii se vor afla sub protecția lui Dumnezeu în perioada următoare.
Horoscop 8 aprilie. Tot ce trebuie să ştii Nativii din Rac au probleme de sănătate, iar Fecioarele continuă să facă excese erotice. Află predicţiile astrale pentru ziua de miercuri, pentru a nu fi luat prin surprindere.
Luna roz din 8 aprilie aduce schimbări radicale în viețile zodiilor În noaptea de 7 spre 8 aprilie, pe cer se va ridica Luna plină, numită și Luna roz, a doua superlună din acest an. Denumirea ei neobișnuită nu vine, cum ne-ar plăcea să credem, de la faptul că își schimbă culoarea, ci de la asocierea cu florile primăverii.
5 zodii cu două fețe. Sunt maestre în manipulare. Frește-te de ele cât poți! Persoanele cu două fețe par extrem de drăguțe la prima vedere, dar pe la spate bârfesc oamenii și nu au nicio problemă să mintă.
Frumusețea este în ochiul privitorului: cât de frumoasă te vede, în funcție de zodie Fiecare femeie este frumoasă în felul ei unic, asemeni unei comori care așteaptă să fie descoperită. Dar cel care găsește această comoară, trebuie să aibă un ochi format pentru a se bucura de frumusețea ei. În funcție de atenția sau sensibilitatea sa, un bărbat poate descoperi trăsături nebănuite ale unei femei, care celorlalți le rămân ascunse.
6 zodii vor avea un destin fericit în această mare de negru. Următoarele 2 luni vor fi o binecuvântare Chiar dacă este o perioadă neagră, nu înseamnă că nu poate exista și speranță și că bucuria va părăsi de tot sufletele oamenilor. Pentru unii dintre noi, norocul continuă să zâmbească, în vreme ce alții sunt suficient de puternici să considere că dificultățile prin care trec sunt doar o lecție care îi face mai puternici și mai înțelepți.
Horoscop 6 aprilie. Zodia care ajunge la capătul puterilor. Nimic nu o mai ajută! Iata ce va rezerva astrele pentru ziua de luni, 6 aprilie.
Horoscop 5 aprilie. Zodia care va descoperi adevăruri dureroase. Viaţa i se schimbă radical! Horoscop 5 aprilie. Iata ce va rezerva astrele pentru ziua de joi, 5 aprilie 2020.
De ce înșală femeile: horoscopul infidelității Infidelitatea poate avea la baza foarte multe motive: de la razbunare, plictiseala si dorinta de ceva nou, pana la un gol emotional resimtit din cauza unei relatii care nu merge foarte bine.
Careul cumpenelor. 5 zodii vor fi puse la grele încercări în următoarele patru zile Luna aprilie va aduce provocări pentru multe zodii, mai ales că se petrec tot felul de evenimente astrale interesante.
Horoscop 3 aprilie. Zodia care află adevăruri dureroase. O zi încărcată emoțional Iata ce va rezerva astrele pentru ziua de vineri, 3 aprilie.
Horoscop aprilie 2020. Răsturnări de situație șocante în destinele zodiilor În aprilie au loc o serie de evenimente astrale foarte interesante, care vor influența marcant viețile zodiilor. Ne putem aștepta la schimbări dramatice, răsturnări de situație ca în filme, despărțiri și reîmpăcări precum și la numeroase alte întâmplări care ne vor da peste cap destinele.
Semne că îi este dor de tine, în funcție de zodie Bărbaților le este mai greu să-și exprime emoțiile, ca să nu pară prea sentimentali sau ca să se arate mai cool și mai misterioși. Uneori, sunt pur și simplu timizi și nu știu cum să mărturisească ceea ce simt. Alteori, sunt excesiv de încăpățânați și nu vor să recunoască nici măcar față de ei înșiși că le este dor.
3 femei din zodiac imposibil de înlocuit. După despărțire, nu le mai poți scoate din cap Fiecare femeie din zodiac este specială. Chiar dacă nu știi acest lucru, cu siguranță cineva a suferit după tine la un moment dat și a visat să îți atragă atenția și să îți cucerească inima. De cele mai multe ori, suntem atrase de persoanele care nu ne acordă prea multă atenție și din acest motiv tindem să îi ignorăm pe cei care sunt interesați de noi.
Cele mai puternice zodii din horoscop. Au lumea la picioare Fiecare semn zodiacal are cateva trasaturi tipice, care ii confera un anume tip de personalitate. Cele de pamant sunt ambitioase, cele de foc pline de energie, cele de aer au o curiozitate innascuta, iar cele de apa sunt sensibile si nu pot fi intotdeauna usor de descifrat. Astazi, vom vorbi despre cele mai puternice semne astrale, cele care reusesc intotdeauna sa iasa cu capul sus din orice intamplare.
3 zodii de femei care au bărbații la degetul mic Acestea atrag atenția tipilor ca un magnet și pot obține tot ce își doresc de la ei fără să miște măcar un deget!
Horoscop 30 martie. Zodia care atrage toate relele din lume. O zi cu ghinioane la tot pasul! Iata ce va rezerva astrele pentru ziua de luni, 30 martie 2020.
Horoscop 29 martie. Zodia care ajunge la capătul puterilor. Nimic nu o mai ajută! Afla ce-ti rezerva astrele pentru ziua de duminica, 29 martie 2020.
Horoscop aprilie. Portalul 04.04 va atrage zodiile într-un vârtej al neliniștii Luna aprilie va fi încărcată de evenimente astrologice, care se vor reflecta în viața zodiilor. Vor fi multe schimbări pe cer și în viața noastră, iar această cohortă de transformări debutează cu misteriosul portal 04.04.
De câte ori te va înșela în funcție de zodie? Horoscopul inimilor frânte Aproape toate femeile aflate într-o relație trăiesc cu teama că vor fi înșelate la un moment dat. Puține pot să bage mâna în foc că iubitul lor nu le va fi infidel. Dorința de a mușca din fructul oprit le este insuflată de astre.
5 zodii se află sub protecția lui Dumnezeu. Horoscopul oamenilor norocoși Te întrebi cum va decurge această primăvară pentru tine? Care vor fi obstacolele peste care va trebui să treci și provocările care îți ies în cale? Astrele îți dezvăluie secretul lor: cinci dintre zodii se vor afla sub protecția lui Dumnezeu în perioada următoare.
Luna Nouă în Berbec încetinește viața zodiilor. Răsturnări spectaculoase de destin Luna Nouă va răsări pe 24 martie, în semnul Berbecului, într-o zi de marți. Este o adevărată triadă a lui Marte, pentru că luna aceasta, ziua de marți și zodia Berbecului sunt sub semnul zeului războiului. Iată de ce avem o tendință impulsivă de a grăbi lucrurile, de a privi viața ca pe o goană, în care tot ce trebuie să faci este să respecți termenele-limită.
Cel mai cuceritor bărbat din zodiac. Nicio femeie nu-i rezistă Cine nu a auzit de libertinul și fermecătorul personaj Don Juan? El este bărbatul care poate să fure inima oricărei femei pe care pune ochii. Dacă l-ai privit până acum ca pe o legendă, află că astfel de bărbați chiar există printre noi. Dar nu se pot bucura mulți de abilitățile de cuceritor, ci doar anumiți reprezentanți ai sexului opus. Astrologii ne atenționează că aceștia sunt născuți într-un singur semn zodiacal.
Horoscop 23 martie. Zodia care își dă viața peste cap. Totul se întoarce împotriva ei Iata ce va rezerva astrele pentru ziua de luni, 23 martie 2020.
5 femei care au cel mai frumos destin Dacă oamenii credeau cândva că destinul este ceva prestabilit, astăzi se merge pe premisa că ”destinul și-l face omul cu mâna lui”. Toate acțiunile noastre și deciziile pe care le luăm ne determină viitorul și suportăm consecințelor propriilor fapte.
Femeile cu suflet de aur din zodiac. Fac numai lucruri bune Există câteva zodii de femei care se disting dintre celelalte ca având cel mai bun suflet şi cele mai bune intenţii. Influenţa semnelor astrale sub care s-au născut le scoate la iveală trăsături frumoase şi caracteristici dintre cele mai pozitive.