Horoscop 15 august 2018. Berbec
Eşti blocat într-un punct din care nimic nu mai mişcă, nimic nu mai înaintează. Nu te crampona de un banal hop, nu e nici primul, nici ultimul din planurile tale în desfăşurare. Dacă trebuie să stai pe loc, e semn că e bine să mai analizezi un pic situaţia: de unde vii şi încotro mergi, pe ce resurse te bazezi, pentru că sigur ai scăpat ceva din vedere. Ca atare nu trata acest impas ca pe capătul eforturilor tale înainte de a renunţa, ci dimpotrivă, ca pe o necesitate urgentă de a cerceta profund cum stau lucrurile.
Horoscop 15 august 2018. Taur
Eşti capabil să te cerţi cu toată lumea dacă ideile tale nu sunt acceptate, pentru că eşti convins că ai dreptate. Nu neapărat contradicţiile te deranjează (dimpotrivă, acestea te stimulează să te mobilizezi pentru a fi şi mai convingător în argumentaţie), ci rezervele celor care te ascultă. Nu spun nici da, nici nu, ridică din sprânceană suspicioşi şi nu-şi exprimă opinia, iar incertitudinea te face să-ţi pierzi cumpptul. Preferi un refuz, o luptă de idei, o controversă aprigă, decât o atitudine rece şi distantă care nu transmite nimic.
Horoscop 15 august 2018. Gemeni
Viaţa de familie este în prim plan, dar totuşi nu e vorba de prea multă armonie, ci apar diverse neînţelegeri, mai ales de natură financiară. Soţul nu este de acord cu lista de cumpărături a soţiei, iar soţia nu pare a fi prea încântată d e deciuziile parternerului de viaţă, ca atare conflictele dintre bărbat şi femeie pot ajunge azi într-un punct de maxim, în care orgoliile sunt gata să răbufnească. Fă un efort să-ţi cotrolezi reacţiile impulsive, ca să nu strici o zi de duminică ce ar putea fi petrecută mult mai frumos.
Horoscop 15 august 2018. Rac
Fii foarte precaut în orice tip de tranzacţie, deoarece există riscul să fii înşelat sau să comiţi o eroare greu de reparat. Poţi bate palma cu o persoană care nu merită încrederea ta şi care poate profita ori de credulitatea ta, ori e bunăvoinţa ta pentru a obţine ceva în avantajul propriu. Numără cu atenţie restul la cumpărături, stai cu ochii pe portofel în inghesuială şi citeşte bine clauzele contractelor pe care eşti gata să le semnezi, deoarece se poate infiltra un mic aspect din care ai putea avea de pierdut mai târziu.
Horoscop 15 august 2018. Leu
Azi eşti foarte preocupat de sănătatea ta şi, pentru că ai starea necesară pentru a-ţi analiza corpul, ai putea face descoperiri interesante cu privire la schimbările ce pot fi făcute chiar de azi pentru o viaţă mai bună. Stai şi cântăreşti atent ce îţi face bine şi ce nu şi iei nişte decizii legate de restabilirea armoniei în regimul tău de viaţă. Poate decizi să consumi mai raţional unele alimente cu care nu te împaci bine, reduci medicamentele şi sau creşti consumul de apă, minutele dedicate mişcării sau modului în care respiri.
5 zodii cu cel mai rău suflet. Duşmanii ascunşi ai horoscopului
Horoscop 15 august 2018. Fecioară
Ieşi în lumea largă, în medii cât mai aglomerate şi mai populate, pentru că cele mai bune lucruri acolo se întâmplă. Te poţi aştepta la adevărate miracole (mici sau mari, tot miracole sunt), pentru că acolo, în aceste medii pestriţe, poţi găsi minunea când nici nu mai sperai că poate exista o soluţie. Îl vei privi ca pe eroul tău salvator, deoarece intervine într-o problemă personală pe care nu mai ştiai cum s-o gestionezi, deci nu insista să te descurci singur când undeva afară, în lume, se află salvarea ta!
Horoscop 15 august 2018. Balanţă
Eşti mai puternic decât ai putea crede, ca atare lasă toate temerile tale despre instabilitate care te încearcă, pentru că nu au nicio legătură cu tine. Toate aspectele vieţii tale, cele pe care pui tu cel mai mare preţ, sunt în siguranţă deplină, eşti protejat şi nimic nu se zdruncină. Temerile nu au ce căuta acum în mintea ta, pentru că, dacă ai privi mai atent, ai vedea cât de bine s-au aranjat toate. Chiar şi ceea ce părea să dureze prea mult, mai mult decât ai fi sperat tu, e benefic, semn că unele lucruri nu se întâmplă atunci când vrei tu sau cum vrei tu, ci când acolo, sus, îi este permis să se întâmple.
Horoscop 15 august 2018. Scorpion
Priveşte în jurul tău să vezi persoanele în vârstă care ar avea mare nevoie de o vorbă bună, de un sprijin, de prezenţa ta. Sigur ai un părinte, un bunic, un om pe care îl admiri şi îl respecţi, dar care nu se mai află în forma sa fizică de odinioară. Numai dacă i-ai da un semn şi ar însemna enorm pentru acesta, ca atare adu-ţi azi aminte de bătrâni. Ştii cum se spune: cine n-are bătrâni, să-şi cumpere, dar dacă tu îi ai (încă) alături, preţuieşte-i!
Horoscop 15 august 2018. Săgetător
E un moment în care auto-sugestia şi gândirea pozitivă fac minuni, ca atare apleacă-te asupra psihicului tău şi transmite-i cât mai multe afirmaţii cu încărcătură pozitivă maximă. Lasă suspiciunea sau teama deoparte, ele nu au ce căuta în acest proces de amplificare a emoţiilor tale bune, deci scoate cât mai mult în evidenţă dorinţele tale cele mai mari prin cuvinte cu impact maxim: pot, vreau, ştiu, am!
Horoscop 15 august 2018. Capricorn
Fă în aşa fel, azi, încât să ai timp şi pentru sufletul tău – oferindu-ţi câteva ore de linişte, în care să stai doar cu tine însuţi – dar şi pentru prieteni, pentru că îţi extragi energia şi dintr-o parte şi din alta în mod egal. A sta toată ziua retras în casă are doar parţial conotaţii pozitive: pentru că ai timp să citeşti, să te odihneşti, să meditezi asupra dorinţelor tale, dar nu pentru toată ziua, pentru că şi afară, în lume, în spaţii largi te aşteaptă câteva motive excelente de distracţie.
Horoscop 15 august 2018. Vărsător
Dacă cineva îţi dă azi o veste proastă, nu te lua după ce spune acesta, ci mai informează-te şi din alte surse. N-are rost să-ţi stricai ziua din cauza unuia care poate nu e în apele sale şi îşi varsă năduful pe tine într-un moment dificil. Păstrează-ţi calmul şi mai cere o a doua opinie de la cineva – de la alt medic, de la alt specialist, de la alt martor – pe cât posibil, imparţial, care nu e influenţat de starea negativă în care se afla primul tău mesager.
Horoscop 15 august 2018. Peşti
Iubirea nu e întotdeauna sinceră, de aceea ar fi bine să rămâi mai rece la gesturile de afecţiune ale unei persoane care încearcă să ţi se bage pe sub piele cu orice preţ. Nu are intenţii pozitive, apelează la tertipuri incirecte pentru a-ţi câştiga simpatia şi chiar dragostea, dar va profita de încrederea ta după ce vei începe să ţii la el.
Horoscop 15 august 2018. Citeste horoscopul complet pe acvaria.com