Suma imensă investită de Gică Hagi în proiectul de la Ovidiu: “Îmi place să lucrez pe termen mediu și lung” “Regele” și-a riscat banii câștigați în cariera de fotbalist în cel mai de anvergură proiect pentru fotbalul juvenil din România din ultimii 10 ani.
FCSB l-a transferat pe Radunovic, dar nu se poate folosi de el! Cum ratează fundaşul pregătirea cu echipa FCSB l-a transferat pe Risto Radunovic, fundaşul stânga de la Astra Giurgiu, dar acesta ar putea lipsi de la reunirea echipei din 2021.
Cum l-au îndepărtat spaniolii de la Dinamo pe Cătălin Straton! ,,A fost aruncat ca o măsea stricată” Un fost conducător al clubului Dinamo este în continuare cu ochii pe echipa din Ştefan cel Mare, care trece prin cea mai grea perioadă din istoria sa.
Vestea mare dată de suporterii dinamoviști care îi încurcă planurile lui Cortacero: “Avem banii!” Suporterii lui Dinamo au contraatacat după ce Pablo Cortacero a anunțat o mărire de capital menită să le diminueze influența în acționariatului clubului.
Ținta lui Marius Avram după retragerea din arbitraj: “Un străin mai vine, dar mai și pleacă” Marius Avram a surprins pe toată lumea în urmă cu o săptămână, atunci când și-a anunțat retragerea oficială din arbitraj.
Ce spune Ovidiu Stângă despre revenirea la FC ,,U” Craiova: ,,A început adrenalina să se activeze în corpul meu” FC Universitatea Craiova şi-a anunţat noul antrenor al echipei în persoana fostului jucător din Bănie, Ovidiu Stângă.
Decizie istorică a FIFA! Hotărârea luată de Crăciun de forul internațional Fotbalul a fost puternic lovit de pandemie în 2020, dar efectele se vor vedea și anul următor.
Reacția de milioane a lui Steven Gerrard după revenirea cu gol a lui Ianis: “Trebuie să fiu corect față de el” Antrenorul lui Rangers a evidențiat meritul fotbalistului român în evoluțiile echipei sale din ultima vreme.
Mesajul noului ministru al MTS la învestirea în funcție: “Provocările sunt combustibil pentru mine” Eduard Carol Novak a fost propunerea UDMR pentru acest portofoliu, iar fostul sportiv și-a anunțat prioritățile mandatului său.
VIDEO | Jucătorii de la CFR Cluj au împodobit bradul “alb-vișiniu”, înainte de Crăciun CFR Cluj încheie un an 2020 bun. În sezonul 2019/2020, ardelenii au participat în șaisprezecimile Europa League și au obținut titlul de campioni ai Ligii I.
Sorin Cârţu, acuzaţii la adresa FRF şi LPF după egalul Craiovei cu CFR Cluj: ,,Trece pe lângă ei! La noi ca la nimeni” Meciul dintre CFR Cluj şi Craiova s-a terminat 0-0 în Gruia, însă finalul jocului a fost unul tensionat, după ce oltenii au cerut gol la o fază din minutul 88.
Rezultatele autopsiei lui Maradona au fost publicate! Reacţie dură a fiicei lui ,,El Pibe d’Oro” Diego Maradona a murit pe data de 25 noiembrie la vârsta de 60 de ani, după ce a suferit un stop cardiorespirator.
”Il Luce” are doar cuvinte de laudă pentru Șumudică: “Nici eu nu am reușit să fac așa ceva!” Marius Șumudică (49 ani), antrenorul lui Gaziantep, a fost felicitat Mircea Lucescu (75 ani), tehnicianul lui Dinamo Kiev, pentru performanța reușită în Turcia.
Reacția lui Ianis Hagi, după ce a oferit o nouă pasă de gol la Rangers: “‘Ibrox’ ar fi explodat” Ianis Hagi (22 de ani) a oferit o nouă pasă decisivă la Rangers și a ajuns la șapte assist-uri, în 15 meciuri.
Anunţ şocant făcut de fostul doctor al lui Maradona: „Când m-am dus să-l văd a doua oară, se sinucisese” Diego Maradona a murit pe data de 25 noiembrie, după ce a suferit un stop cardiorespirator în propria casă.
Un nou record pentru Lionel Messi. Este egalul lui Pele la numărul de goluri marcate pentru o singură echipă Fotbalistul argentinian a egalat sâmbătă recordul lui Pele, ajungând la 643 de goluri înscrise pentru o singură echipă, transmite presa internaţională.
Fotbalistul de la FCSB care a impresionat cu ultimele evoluții: “Dacă avea cinci centimetri mai mult era de Chelsea!” FCSB s-a impus aseară pe terenul Craiovei și a izbutit să urce din nou pe poziția de lider al Ligii 1!
Ionel Dănciulescu, despre proiectul de la CS Dinamo: “Vrem să fim o Academie atipică!” Ionel Dănciulescu (44 ani), fostul atacant a lui Dinamo, a vorbit despre planurile pe care le are la noul proiect al Academiei CS Dinamo!
Hackerii i-au spart pagina de Facebook lui Adrian Mutu. Ce clipuri au fost postate pe contul “Briliantului” Antrenorul naționalei de tineret a României, Adrian Mutu, nu-și mai poate folosi pagina de Facebook. Contul său a fost spart de hackeri.
Cosmin Olăroiu își laudă fostul elev: “Nu îmi permit eu să îi dau eu sfaturi, poate să îmi dea el mie” Cosmin Olăroiu (51 ani), antrenorul lui Jiangsu Suning, a vorbit despre performanța reușită în China, dar și despre echipa națională a României.
Noua senzaţie din Liga 1 a fost descoperită la CFR Cluj: ,,Nu-i timid deloc! Are execuţii superbe” Un jucător de la CFR Cluj face senzaţie în acest sezon de Liga 1, după ce a fost împrumutat la Sepsi Sfântu Gheorghe de gruparea din Gruia.
Discurs războinic înainte de derby-ul Craiova – FCSB: ,,Să terminăm anul pe locul 1! O să facem tot posibilul” Un conducător al grupării din bănie a avut un mesaj războinic înainte de meciul din această seară, care ar putea decide liderul turului de campionat în Liga 1.
Atacantul polonez Robert Lewandowski a fost desemnat de FIFA cel mai bun jucător al anului Atacantul polonez Robert Lewandowski, vedeta echipei Bayern Munchen, a fost desemnat cel mai bun fotbalist al anului 2020, joi, în cadrul Galei Premiilor FIFA „The Best” de la Zurich, transmite AFP.
VIDEO | Răzvan Burleanu, prima reacție publică în cazul scandalului de rasism: “Este exclus ca Haţegan să fie afectat” Răzvan Burleanu a vorbit, joi, despre scandalul cu tentă rasistă în care a fost implicat arbitrul Sebastian Colțescu la meciul PSG – Başakşehir.
VIDEO | FCSB vrea toate punctele din derby! Toni Petrea: ”Suntem cu dorinţă de a câştiga!” Toni Petrea, antrenorul FCSB, a prefațat derby-ul cu CSU Craiova.
Prima reacție a “Bursucului” după ultimele oferte primite: “M-au sunat foarte mulți impresari!” Tehnicianul în vârstă de 53 de ani a plecat în Dubai, acolo unde își va petrece sărbătorile de iarnă alături de familia sa!
Ianis Hagi, destinație surpriză în cazul în care va pleca de la Rangers: “Mai bine să se ducă acolo și să joace!” Viitorul lui Ianis Hagi la formația scoțiană este unul incert în acest moment, iar antrenorul Steven Gerrard îi acordă din ce în ce mai puține șanse fotbalistului român!
EXCLUSIV | Becali, avertizat: ”Nu ai vârf, nu te bați la titlu! Dă-i șanse lui Buș!” FCSB a întrerupt în Gruia seria de 7 victorii consecutive, iar Vasile Miriuță știe ce îi lipsește clubului lui Becali pentru a cuceri titlul mult visat.
VIDEO | Nu mai e loc de greșeli la Craiova! Papură: ”Dăm totul cu FCSB!” Corneliu Papură, antrenorul CSU Craiova, a prefațat derby-ul cu FCSB.
Cine a fost delegat să arbitreze derby-ul Dinamo – CFR Cluj, din etapa a 14-a a Ligii I Arbitrul Marius Avram (41 de ani) va conduce la centru meciul Dinamo – CFR Cluj, programat, joi, de la ora 20:30, în etapa a 14-a a Ligii I.