Du-te, vino, pe banca tehnică a lui Dinamo! Dinamoviştii trec printr-o perioadă delicată, iar rezultatele întîrzie să apară. S-au făcut diverse permutări în 2015 la nivel administrativ, iar pe banca de rezerve au fost mai mulţi dintre oficialii grupării.
Victor Becali, vânat de executori Victor Becali pare lovit din toate părțile. Condamnat la 4 ani și opt luni de închisoare cu executare în ”Dosarul Transferurilor” din fotbal, acesta n-a reușit scape de executorii judecătorești care îi vânează acum un teren în Capitală. Juriștii vor să-i scoată la vânzare proprietatea în contul unei datorii a omului de afaceri Dumitru Bucșaru, pe care Becali l-a girat la bancă.
Oficial. Gigi Becali, eliberat Patronul Stelei este în libertate! Asta după ce Judecătoria Medgidia a aprobat cererea lui Becali de a fi eliberat, o altă instanță confirmă faptul că machedonul întrunește toate condițiile pentru a fi liberat condiţionat!
Veste proastă pentru Gâlcă: "Va fi schimbat!" Gigi Becali, patronul Stelei, ar putea fi eliberat condiționat pe 31 martie, după aproape doi ani de închisoare efectuați, din cei trei ani şi jumătate la care a fost condamnat. Latifundiarul din Pipera a luat o decizie radicală.
Gigi Becali, anunț disperat din pușcărie! Gigi Becali, patronul Stelei, ar putea fi eliberat condiționat pe 31 martie, după aproape doi ani de închisoare efectuați, din cei trei ani şi jumătate la care a fost condamnat. Latifundiarul din Pipera a luat o decizie radicală.
Steaua a tremurat pe "patinoarul" de la Piatra Neamţ Steaua a obţinut tot ce şi-a dorit pe terenul Ceahlăului, unde a cîştigat la limită, scor 1-0, pe un teren foarte prost, acoperit în mare parte cu zăpadă.
Astra Giurgiu s-a distrat cu Rapidul Astra Giurgiu i-a provocat Rapidului prima înfrângere în 2015, în al 20-lea duel direct dintre cele două formații. Vicecampionii din sezonul trecut au câștigat cu 2-0 pe teren propriu, în etapa a 22-a a Ligii 1 (a 5-a din retur).
Rezultat şocant în Liga 1. Seară de coşmar Concordia Chiajna a câştigat cu lejeritate meciul contra celor de la Dinamo, scor 3-0, disputat în Ştefan cel Mare.
Bombă! Revenire spectaculoasă la Steaua. Reghe s-a înţeles cu Gigi Becali Gigi Becali s-a decis şi a bătut palma cu fostul antrenor, care urmează să preia echipa.
Steaua lămureşte situaţia în privinţa cererii de revizuire: "Am formulat o contestaţie în anulare" Săptămâna trecută, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat cererea de revizuire depusă de avocaţii Stelei, după decizia de la finalul anului trecut, în urma căreia Clubul Sportiv al Armatei Steaua a câştigat în instanţă marca Steaua, precum și simbolurile aferente.
Soarta lui Costel Gâlcă este pecetluită! Când va reveni Reghe pe banca "roș-albaștrilor" Campioana FCSB a fost învinsă în ultimul meci disputat în Liga I, 1-3, de Pandurii Târgu Jiu. Gigi Becali și-a pierdut răbdarea în pușcărie, iar zilele lui Costel Gâlcă pe banca roș-albaștrilor sunt numărate.
Pandurii Tg. Jiu a învins Steaua București Pandurii Tg. Jiu a învins campioana Steaua București cu scorul de 3-1 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 21-a a Ligii I de fotbal, potrivit AGERPRES.
Lovitură îngrozitoare pentru CFR Cluj CFR Cluj rămâne cu penalizarea de 24 de puncte, primită pentru neplata datoriilor faţă de mai mulţi foşti jucători, în urma deciziei luate vineri de Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
Este oficial: "Steaua București" a dispărut de la televizor! Televiziunile din România care transmit meciurile din Liga I, Cupa Românie sau Cupa Ligii au primit o lovitură teribilă. Consiliul Național al Audiovizualului le-a interzis posturilor să folosească numele ”Steaua București”, atunci când fac referiri la echipa de fotbal patronată de Gigi Becali.
Revenire de senzaţie în Liga 1. Dinamo a numit un nou antrenor după demiterea lui Mihai Teja Flavius Stoican este noul antrenor al celor de la Dinamo. Practic, tehnicianul revine la gruparea roș-albilor după doar patru luni.
Mihai Teja a fost dat afară de la Dinamo! Mihai Teja şi-a încheiat conturile cu Dinamo! Antrenorul şi-a reziliat contractul cu gruparea din Ştefan cel Mare, în urma şedinţei pe care a avut-o cu conducătorii clubului.
Lovitură imensă pentru Gigi Becali. Judecătorii au decis eliberarea lui, dar, de fapt... Magistraţii Judecătoriei Medgidia au admis, în 6 martie, cererea lui Gigi Becali de eliberare condiţionată din Penitenciarul Poarta Albă, unde execută trei ani şi şase luni de închisoare în dosarul "Valiza". Procurorii au contestat sentinţa şi se aşteaptă rezultatul acestui apel.
Tehnicianul unei echipe din Liga 1 nu s-a prezentat miercuri la antrenament O colaborare care a început încurajator în această iarnă pare să se apropie de o încheiere abruptă. Dinamo a fost surclasată pe teren propriu în Cupa Ligii, iar conducerea și-a manifestat deja nemulțumirea față de jocul prestat de "câinii roșii".
Steaua se mută din Ghencea: pleacă la Buzău Procesul cu Ministerul Apărării o întoarce pe Steaua în timp cu patru ani - la fel ca în sezonul 2011-2012, campioana se teme să nu fie evacuată din Ghencea. Ca măsură de siguranţă, conducerea a trecut ca arenă de rezervă stadionul din Buzău. Armata a câştigat deja în instanţă emblema şi palmaresul, iar galeria s-a îndepărtat de echipa de fotbal.
A venit motivarea deciziei eliberării lui Gigi Becali Magistraţii Judecătoriei Medgidia au admis, în 6 martie, cererea lui Gigi Becali de eliberare condiţionată din Penitenciarul Poarta Albă, unde execută trei ani şi şase luni de închisoare în dosarul "Valiza". Procurorii au contestat sentinţa şi se aşteaptă rezultatul acestui apel.
Valeri Moraru a anunţat când iese Rapidul din insolvenţă Actionarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat, marti, ca este posibil ca gruparea sa iasa din insolventa la vara, precizand ca ar fi pacat ca echipa construita de antrenorul Cristian Pustai sa nu isi propuna in sezonul urmator participarea in cupele europene.
Cadou foarte frumos pentru antrenorul Stelei, Costel Gâlcă, de ziua lui Costel Gâlcă a împlinit 43 de ani pe data de 8 martie, iar jucătorii săi i-au făcut cadou o victorie importantă în etapa a 20-a a Ligii 1. Cu toate acestea, antrenorul nu a fost mulțumit de prestația echipei, care s-a impus târziu, grație lui Țucudean (78). Steaua a învins, duminică,1-0 (0-0), formaţia CFR Cluj, într-un meci din etapa a XX-a a Ligii I.
Gheorghe Hagi, mărturisire emoţionantă despre Gigi Becali Tehnicianul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că îl bucură faptul că magistraţii Judecătoriei Medgidia au admis cererea de eliberare condiţionată a lui Gigi Becali, menţionând că finanţatorul FC Steaua "a suferit destul".
Motivele pentru care procurorii se opun eliberării lui Gigi Becali Judecatoria Medgidia a hotarat ca Gigi Becali poate sa fie eliberat conditionat, insa procurorii DNA se opun. La sedinta de judecata de vineri, procurorul prezent a prezentat cele doua motive pentru care Becali nu trebuie sa fie eliberat:
Surpriză! Gigi Becali va fi eliberat condiţionat. Reacţia procurorilor Gigi Becali va fi eliberat condiţionat, a decis, vineri, Tribunalul Medgidia. Decizia magistraţilor nu este definitivă, şi poate fi atacată cu recurs de procurori. Dacă procurorii nu vor face recurs, finanţatorul Stelei va fi pus în libertate după termenul legal de trei zile.
MApN a luat o decizie de ultimă oră în legătură cu Steaua şi cu Gigi Becali Ministrul Apărării Naţionale va iniţia o licitaţie pentru încheierea unui contract cu o firmă specializată care să estimeze valoarea reală a brandului Steaua. Apoi, anunţă ministrul Mircea Duşa, organele statului vor lua legătura cu actualii administratori ai clubului de fotbal.
Petrolul Ploiești - Steaua 1-1, în semifinalele Cupei României-Timișoreana Petrolul Ploiești și Steaua București au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), joi seara, pe stadionul ''Ilie Oană'', în prima manșă a semifinalelor Cupei României-Timișoreana la fotbal.
Incredibil! Gâlcă a povestit cum îl sună Becali ca să-i facă echipa Antrenorul Stelei, Costel Gâlcă, a oferit un interviu pentru gsp în care a vorbit despre relaţia pe care o are cu patronul Gigi Becali. Deşi este închis în puşcărie, omul de afaceri se implică în continuare în viaţa tehnico-tactică a echipei.
Cristi Borcea reacționeză după ancheta de la Poarta Albă în care s-au găsit nereguli Cristi Borcea, fostul presedinte executiv al celor de la Dinamo, a reactionat dupa ce a fost tinta unei anchete a Administratiei Nationale a Penitenciarelor in cadrul careia s-au descoperit mai multe nereguli.
Patronul n-a mai rezistat! L-a dat afară după ce echipa n-a marcat deloc în primele două etape Adrian Falub (43 ani), ultima dată la ASA Târgu Mureș, este noul antrenor al lui U Cluj, tehnicianul fiind propus patronului Florian Walter de Vlad Munteanu, președintele clubului.