Poliţia catalană a pus capăt sâmbătă unei petreceri rave care se desfăşura cu circa 300 de participanţi de 40 de ore pentru a sărbători sosirea Anului Nou într-un hangar în apropiere de Barcelona în plină pandemie.
"Îi vom urmări în justiţie pe organizatori şi pe toţi participanţii", a declarat poliţia - Mossos de Esquadra - pe Twitter, subliniind că amenda pentru participanţii la această petrecere clandestină la Llinars del Valles, localitate situată la 30 km nord-est de Barcelona, va depăşi 3.000 de euro.
"Cei trei organizatori au fost arestaţi: ei vor fi trimişi în faţa tribunalului în orele următoare", a adăugat poliţia. Pentru ei, amenda ar putea depăşi 600.000 de euro, au precizat forţele de ordine.
Imagini video obţinute de AFP arată tineri fără măşti de protecţie şi fără să respecte regulile de distanţare fizică, fumând şi dansând în faţa unui cap de mort uriaş cu boneta de Moş Crăciun, iar apoi mici îmbrânceli pe ringul de dans la sosirea poliţiei. Poate fi văzută de asemenea o tânără topless încercând să-i calmeze pe unii şi pe alţii.
Sute de poliţişti au participat la operaţiune, sprijiniţi de un elicopter, potrivit postului de radio public spaniol RNE.
În Franţa, unei petreceri similare, care se ţinea de joi seara la Lieuron, la sud de oraşul Rennes (vest), cu 2.500 de petrecăreţi, dintre care unii veniţi din străinătate, i s-a pus capăt sâmbătă dimineaţa. Peste 1.200 de procese verbale au fost întocmite şi au fost confiscate mai multe echipamente audiovizuale.