"Acum șase și șapte ani, unul dintre autorii atacurilor teroriste de la Bruxelles a lucrat, pentru o perioadă de câte o lună, pentru o firmă de curățenie care avea contract cu Parlamentul European, la acel moment", a declarat un purtător de cuvânt al PE, Jaume Duch Guillot.
"Ca student, a avut o slujbă la o firmă de curățenie în PE, pe timpul vacanței de vară, timp de câte o lună, în 2009 și 2010", a adăugat el.
Firma de curățenie a prezentat probe că atacatorul vizat - al cărui nume nu a fost precizat - nu avea cazier judiciar, la acel moment, relatează AGERPRES.
Un oficial al UE a spus, însă, că persoana respectivă este Najim Laachraoui, un cetățean belgian de 25 de ani despre care procurorii spun că și-a detonat explozibilul avut asupra sa în atacul de pe aeroportul din Bruxelles și este de asemenea suspectat că a confecționat vestele pentru autorii kamikaze ai atacurilor din luna noiembrie de la Paris, când 130 de persoane au murit, potrivit Reuters.
Peste 30 de persoane au murit în triplul atac cu bombă de la 22 martie de la Bruxelles. Atacatorii și-au detonat explozibilul avut asupra lor în aeroportul internațional din Bruxelles și într-o stație de metrou în apropierea sediilor principalelor instituții ale UE.
Trei din cei patru atacatori au fost până acum identificați: frații Ibrahim și Khalid El Bakraoui, născuți la Bruxelles, și Najim Laachraoui, cetățean belgian.
Toți trei au murit în atacuri, în timp ce un al patrulea suspect este în continuare căutat de poliție.