Autoritățile austriece și cele ungare au desfășurat în paralel investigații preliminare. Întrucât anumite fapte au avut loc în Ungaria și cinci suspecți au fost arestați pe teritoriul ungar, Ministerul Justiției austriac i-a propus Budapestei să conducă ancheta penală în acest caz, conform Agerpres.
Documentele furnizate de autoritățile austriece în luna noiembrie sunt în prezent traduse în limba maghiară și după finalizarea acestei operațiuni investigația poate începe, a anunțat Comandamentul național al poliției ungare.
Până acum, din aceste documente a reieșit că rețeaua de traficanți de persoane era formată din irakieni și afgani, menționează publicația ungară.
Poliția ungară a arestat cinci persoane — patru bulgari și un afgan — la câteva zile după ce imigranții au fost găsiți morți, fapt care a dovedit pericolul pe care l-au presupus călătoriile întreprinse în 2015 de sute de mii de migranți care au traversat Marea Mediterană și țările din Balcani pentru a fugi din țările lor afectate de conflict și sărăcie.