În Copenhaga, s-a deschis supermarket-ul "We Food", care vinde produse cu data de expirare depăşită sau aproape de acest termen, dar şi alimente cu ambalajul deteriorat. Iar preţurile sunt cu 50% mai mici.
Iniţiatorii proiectului vor să-i atragă pe cei cărora le pasă de mediul înconjurător, dar şi pe cei care au probleme financiare.
Potrivit activiştilor de mediu, în fiecare an, în Danemarca, se aruncă în jur de 700.000 de tone de mâncare.
Şi alte ţări europene au luat măsuri în acest sens. Luna trecută, autorităţile din Franţa le-au interzis lanţurilor de magazine să arunce mâncarea bună de consum. Şi în România există o iniţiativă legislativă similară care ar urma să oblige supermarketurile să doneze alimentele unor organizaţii umanitare.