UPDATE: Poliția turcă a arestat patru suspecți în cadrul anchetei lansate în urma atentatului comis marți în centrul istoric al Istanbulului și soldat cu 11 morți și 36 de răniți, relatează AFP, citând agenția de presă turcă Anadolu.
Cel puţin 11 persoane au murit şi alte 36 au fost rănite, potrivit unui bilanţ provizoriu al poliţiei. Printre persoanele decedate sunt şi 7 poliţişti.
La locul exploziei au fost trimise numeroase ambulanțe.
Postul NTV a transmis că explozia s-a produs în momentul în care prin zonă trecea un autobuz al poliției. Un dispozitiv exploziv a fost detonat de la distanţă, în timp ce autobuzul trecea printr-o zonă extrem de aglomerată, din centrul istoric, plină de turişti.
Momentan, atacul nu a fost revendicat, însă nu a fost îndreptat împotriva civililor.