''Niciodată nu i-am cerut lui Michael Cohen să încalce legea. El era avocat şi se presupune că trebuia să cunoască legea'', a comentat Trump, în stilul caracteristic, pe twitter.
La scurt timp, liderul de la Casa Albă a revenit: "Cohen a fost găsit vinovat de multe fapte care n-au legătură cu mine, dar s-a declarat vinovat la două care aveau legătură cu campania, care nu erau penale şi de care nici măcar nu cred ca era vinovat, nici măcar în civil...Acele acuzaţii au fost negociate, tocmai pentru a-l pune într-o postură proastă pe preşedinte şi a-şi reduce el semnificativ sentinţa. ceea ce s-a şi îmntâmplat; inclusiv faptul că, temporar, i-au lăsat familia în pace. Ca avocat, Michael a fost o mare vulnerabilitate pentru mine!" a scris Trump.
Michael Cohen, în vârstă de 52 de ani, a fost condamnat la închisoare pentru că a făcut plăţi ilegale către două femei în schimbul tăcerii acestora în legătură cu presupuse relaţii cu Trump, înainte de alegerile din 2016, dar şi pentru declaraţii false în Congresul american privind planurile de construire a unui hotel Trump la Moscova.