''După consultări cu generalii și cu experții mei militari, vă rugăm să luați la cunoștință că guvernul Statelor Unite nu va accepta sau nu va permite persoanelor transgender să slujească în nici o calitate în armata SUA'', a scris Trump pe Twitter.
''Armata noastră trebuie să se concentreze pe o victorie decisivă și totală, și nu poate suporta povara unor costuri medicale enorme și perturbările pe care persoanele transgender le-ar antrena. Mulțumesc'', a mai spus președintele american.
Decizia anunțată de Trump se înscrie într-un context de presiuni exercitate de către o parte a taberei republicane pentru a anula măsurile luate de către administrația lui Barack Obama în favoarea persoanelor transgender, un subiect foarte polemic în SUA, în pofida unui număr foarte mic de persoane în cauză.
În iunie 2016, Ashton Carter, ministrul apărării din administrația Obama, afirma că persoane transgender ar putea sluji în armată în mod deschis și nu vor mai fi concediate sau separate de armată doar din acest motiv.
La începutul lunii iulie a acestui an, ministrul american al apărării, James Mattis, a anunțat că amână cu șase luni, respectiv până la 1 ianuarie 2018, deschiderea recrutării în armata SUA pentru persoane transgender, decisă de către Obama.
Potrivit Ministerului Apărării din SUA, ar exista între 2.500 și 7.000 de persoane transgender, la o armată de 1,3 milioane de militari în activitate.