Celebrul actor Sam Neill, care are acum 75 de ani, a dezvăluit că a fost diagnosticat în urmă cu exact un an cu o formă agresivă de cancer - limfom non-Hodgkin, stadiul trei. El și-a descoperit noduli la gât în 2022, în timpul unui turneu de promovare a noului film SF Jurassic World Dominion din 2022.
El urmează un tratament pentru cancerul limfatic. De o perioadă de timp tratamentul pare că își face simțit efectul, iar scrisul a devenit intr-un fel salvator pentru actor.
Starul din Jurassic Park a dezvăluit asta într-un interviu în The Guardian, pregătindu-și următorul volum de memorii, în care, în primul capitol, spune că „este posibil să moară”. În același timp, a spus că scrisul îl ajută să treacă mai bine prin această perioadă. În acest nouă carte de memorii, Did I Ever Tell you This?, Neill vorbește despre boala sa dar și despre cariera sa ca actor de cinema, televiziune de aproape 50 de ani.
În interviul pentru publicația britanică, Sam Neill spune că „sunt escroc. Posibil pe moarte. Poate că trebuie să grăbesc asta. M-am trezit fără nimic de făcut”.
„Și m-am obișnuit să lucrez. Îmi place să lucrez. Îmi place să merg la muncă. Îmi place să fiu cu oamenii în fiecare zi și să mă bucur de compania lor și de prietenie și de toate aceste lucruri. Și deodată am fost lipsit de asta. Și m-am gândit: „Ce am de gând să fac?”, mai spune actorul, povestind cum a început să-și scrie memoriile, pentru „a-mi da un motiv să trec peste zi”.
„Nu mi-e frică să mor, dar m-ar enerva. Pentru că chiar mi-ar plăcea să mai trăiesc încă un deceniu sau două. Am construit toate acestea și vreau să fiu prin preajmă să văd totul. Și am nepoții mei minunați. Vreau să-i văd devenind mari”, a mărturisit Sam Neill.
Actorul trăiește retras la ferma sa din Noua Zeelandă, Insula de Sud, în orașul Alexandra din Central Otago, unde are și o podgorie Two Paddocks, faimoasă pentru Pinot Noir.
Născut în 1947 în Irlanda de Nord, a emigrat în Noua Zeelandă la vârsta de șapte ani. Familia lui s-a stabilit în Dunedin, iar el a fost trimis la un internat din Christchurch, unde a descoperit că îi place actoria. A lucrat în întreaga lume, fiind un actor care a trecut foarte ușor de la marile succese de casă de tip blockbuster la cele de artă, la televiziune, de la Dr. Alan Grant din seria The Jurassic Park la interpretarea din filmul The Piano și la cea din serialul de televiziune Peaky Blinders.