"Obiectivul nostru este să ne îndreptăm către o detensionare şi să împiedicăm orice escaladare a situaţiei", a declarat François Delattre, ambasadorul Franţei la ONU, în drum către reuniune.
Franţa, la iniţiativa căreia a fost convocată reuniunea, urma să prezinte un proiect de declaraţie care îndeamnă la reţinere şi să o supună votului celorlalţi 14 membri ai Consiliului.
Israelul şi Hezbollahul au fost implicate în 2006 într-un război sângeros, soldat cu peste 1.200 de morţi în rândul libanezilor - cea mai mare parte civili - şi 160 de morţi în rândul israelienilor - majoritatea militari.
Doi militari israelieni au fost ucişi, iar alţi şapte răniţi, miercuri, într-un atac revendicat de Hezbollah.
Ca represalii, Israelul a bombardat mai multe sate din sudul Libanului, în care se află poziţii ale armatei libaneze şi Forţei Interimare a ONU în Liban (FINUL), însărcinată cu monitorizarea frontierei israeliano-libaneze.
Un membru spaniol al Căştilor Albastre a fost ucis în aceste violenţe.
Mai mult pe Mediafax.