Franța, exasperată de retragerea americană din nord-estul Siriei, denunță pierderea de "credibilitate" a Statelor Unite și a Alianței atlantice, care se reunește joi, după abandonarea kurzilor în fața ofensivei Turciei, scrie AFP.
Președintele Emmanuel Macron și ministrul său de Externe Le Drian nu și-au ascuns "tulburarea" în fața deciziei de retragere luată de Donald Trump, și care a deschis calea intervenției turce împotriva kurzilor sirieni.
"Am înțeles că suntem în NATO. Am înțeles de asemenea că Turcia și Statele Unite sunt în NATO. Și am descoperit printr-un tweet că Statele Unite ale Americii decid să-și retragă trupele și să elibereze zona", a afirmat Macron.
Emmanuel Macron și alți aliați din NATO nu au fost informați de Donald Trump în 13 octombrie despre retragerea americană din Siria, plină de consecințe pentru regiune și pentru lupta împotriva grupării Stat Islamic (SI).
Turcia, una dintre puterile NATO, a atacat forțele kurde YPG, parteneri esențiali ai coaliției internaționale antijihadiste conduse de Statele Unite, pilonul central al Alianței.
"Acest lucru slăbește pe termen lung credibilitatea noastră de a găsi parteneri pe teren (...) și pune de asemenea sub semnul întrebării funcționarea NATO", a comentat, acid, președintele francez.
Franța, al doilea partener al coaliției anti-SI în termen de contribuții aeriene, apare drept cea mai virulentă voce împotriva SUA.
Țara rămâne marcată de precedentul recul american, în august 2013, asupra raidurilor aeriene asupra Siriei la care urmau să participe avioane franceze de vânătoare.
Președintele Barack Obama a renunțat atunci în ultimul moment să bombardeze regimul de la Damasc ca represalii la atacuri chimice, constrângându-l pe omologul său francez François Hollande să ia aceeași decizie.
"Am trăit 31 august 2013 (…) prima alertă de non-acțiune, și apoi 13 octombrie acest an, a doua decizie de non-acțiune din partea autorităților americane într-o miză în care erau direct angajate de la început", a reamintit Jean-Yves Le Drian, care era ministru al Apărării în 2013.
"Două alerte majore, ceea ce mă face să spun acum, există o tulburare în relațiile transatlantice", a adăugat ministrul.
François Heisbourg, expert în geopolitică, afirmă că "ne aflăm în fața unei crize generale de încredere a aliaților în Statele Unite, atât europeni cât și asiatici, agravată pentru Franța de acest episod".
Francezii cer cu insistență în acest context o reuniune a coaliției internaționale, care ar urma să aibă loc în marja celei a miniștrilor Apărării NATO joi și vineri, la Bruxelles.
Sfârșitul NATO?
Scopul? A pune pe fiecare "în fața responsabilității sale" și redefinirea cât mai rapidă a strategiei de luptă împotriva SI, care amenință să-și reia atacurile în Siria, răspunde Parisul.
Se pune de asemenea chestiunea relației cu Rusia, aliată cu Damascul și în prezent stăpâna jocului în Siria, inclusiv în lupta împotriva SI.
Președintele rus Vladimir Putin și turc Recep Tayyip Erdogan au convenit marți asupra unei retrageri a forțelor kurde din nord-estul Siriei și un control comun asupra majorității acestei zone.
Viitorul NATO ridică de asemenea semne de întrebare. "Relația transatlantică este leadershipul american și solidaritatea între membri. Nu mai există nici una nici alta. Ce este NATO astăzi?", se întreba o sursă franceză.
Donald Trump a semănat îndoiala după ce a sugerat că SUA ar putea să nu mai fie dispuse să sară în ajutorul aliaților săi în orice circumstanțe, așa cum prevede principiul apărării colective în Articolul 5 din tratat.
Bruno Tertrais, director adjunct al Fundației pentru cercetări strategice (FRS) din Paris, "dacă organizația militară în sine merge mai degrabă bine, Alianța atlantică, ea, merge foarte prost" în plan politic.
Un preludiu pentru sfârșitul NATO? "Este un scenariu care nu mai este atât de improbabil încât să-l înlături cu totul", subliniază cercetătorul. "În acest timp, Vladimir Putin își freacă mâinile", remarcă acesta.