Licitaţia, căreia i s-a dat startul la 3 februarie, s-a prelungit până în ultimul minut cu o bătălie a ofertelor care i-a dublat preţul, de la 1,3 milioane la 2,6 milioane de lire sterline, şi a cărui sumă totală cu taxe şi impozite s-a ridicat în final la 3.161.000 de lire sterline.
Suma s-a încadrat în previziunile experţilor de la Sothebys, care estimaseră un preţ de între 3 şi 5 milioane de lire sterline pentru preţiosul diamant.
Este vorba de cel mai mare diamante negru şlefuit, cu 55 de faţete şi dimensiunile de 54x44x32 de milimetri scos vreodată la licitaţie şi care a fost inclus în Cartea Recordurilor Guiness în 2006.
"\"Enigma\" este o piesă unică. Este greu să-l compari cu alte diamante, inclusiv cu alte diamante negre care au ajuns pe piaţă în anii trecuţi", a declarat pentru EFE specialista în bijuterii de la Sotheby\"s, Nikita Binani.
Originile acestei pietre preţioase, care înainte de vânzare va fi expusă în premieră publicului, reprezintă un mister, având în vedere că actualul proprietar, care a cumpărat diamantul în urmă cu peste două decenii, a dorit să păstreze anonimatul.
Nu se ştie exact nici când a fost descoperit acest diamant negru, iar casa de licitaţii notează doar că acest tip de nestemate se găsesc doar în Brazilia sau în Republica Centrafricană şi că în general s-au format în urmă cu aproximativ 2 sau 3 miliarde de ani, probabil în urmă impactului unui asteroid cu Terra.
Deşi în general diamantele negre au o valoare mai scăzută decât diamantele albe, Binani a precizat că diamantele de o anumită culoare încep să devină mai apreciate şi că vânzarea pietrei "Enigma" va impulsiona preţul acestor nestemate.