„Capacităţile defensive ale Suediei trebuie întărite, reînarmarea trebuie accelerată. Suedia trebuie să aibă o apărare puternică”, a declarat Magdalena Andersson într-un discurs televizat.
Premierul suedez a anunţat că guvernul va creşte în continuare cheltuielile sale militare.
„Nu suntem sub ameninţarea directă a unui atac, dar nivelul general de ameninţare a crescut”, a subliniat oficialul.
De la sfârşitul Războiului Rece, Suedia şi-a redus constant cheltuielile militare. Parlamentul a fost de acord să pună în discuţie această politică doar după ce Moscova a anexat Peninsula Crimeea în 2014.
Suedia a reintrodus serviciul militar obligatoriu în 2017.
Suedia vrea accelerarea reînarmării, după invazia rusă a Ucrainei
