Potrivit șefului diplomației americane, citat de Reuters, cele două puteri speră că planul agreat va aduce pacea în Siria și va reduce suferințele sirienilor. Kerry afirmă că SUA au făcut concesiuni ținând cont de posibilitatea ca Rusia să îl convingă pe președintele sirian Bashar al-Assad să se așeze la masa negocierilor de pace.
Aranjamentul convenit de reprezentanții Moscovei și ai Washingtonului ar putea rezista dacă atât guvernul de la Damasc, cât și opoziția își îndeplinesc obligațiile, a mai declarat secretarul de stat. În special, ar trebui ca forțele guvernamentale să nu mai desfășoare operațiuni militare aeriene în anumite zone controlate de opoziție. Încetarea utilizării butoaielor cu explozivi și a bombardamentelor oarbe ar putea modifica natura conflictului, susține Kerry.
Mai mult, dacă violențele scad în intensitate, Rusia și SUA ar putea colabora pentru a planifica lovituri militare strategice și precise împotriva grupării islamiste Frontul al-Nusra, pe care oficialul american a caracterizat-o drept "teroristă".
Pentru moment, a anunțat John Kerry, Statele Unite și Rusia fac apel la toate părțile în conflict să se angajeze la o încetare a ostilităților începând de la apusul soarelui, în data de 12 septembrie. Astfel ar putea fi posibilă trimiterea de ajutoare umanitare în zone greu accesibile, inclusiv orașul Alep. În acest scop, toate forțele militare ar trebui să se retragă de pe un drum de acces către Alep. Apoi, în termen de șapte zile, Rusia și SUA vor stabili un centru pentru un grup comun de implementare, în vederea luptei împotriva grupărilor Stat Islamic și al-Nusra. Forțele de opoziție ar trebui să se distanțeze cât mai mult de aceste formațiuni extremiste.
Întreg acordul ruso-american rămâne însă doar o simplă ocazie, până la implementarea sa efectivă, a subliniat secretarul de stat american.
La rândul său, ministrul rus de externe, citat de AFP, a recunoscut că nu poate garanta succesul noului plan. Acesta ar permite "implementarea unei coordonări eficiente a luptei antiteroriste, în special la Alep, și ar permite susținerea armistițiului. Toate acestea creează condițiile pentru o revenire la procesul politic", a spus Serghei Lavrov.
Șeful diplomației ruse a explicat că în cadrul centrului comun, menționat și de omologul său american, "militarii și reprezentanții serviciilor secrete ruse și americane se vor ocupa de chestiunile practice: diferențierea teroriștilor de opoziția moderată".
"Ne vom pune de acord asupra loviturilor împotriva teroriștilor realizate de forțele aeriene ruse și americane. Am căzut de acord asupra zonelor unde aceste lovituri vor fi coordonate", a mai spus Serghei Lavrov.