Steinmeier a explicat în faţa a peste 1.000 de diplomaţi şi corporatişti că cele două părţi sunt încă ”destul de departe” de standardele şi procedurile de înaltă calitate pe care UE a putut să le negocieze într-un acord de liber schimb separat cu executivul canadian.
De asemenea, demnitarul german a declarat că pasul negocierilor pentru TTIP rămâne neclar după mai bine de trei ani de discuţii, în special din cauza avertismentelor primite de negociatorii americani din partea prezidenţiabililor înscrişi în cursa din această toamnă pentru Casa Albă, scrie news.ro.
Între timp, un purtător de cuvânt al reprezentantului pentru Comerţ din Statele Unite, Michael Froman, a declarat că aceste negocieri au înregistrat progrese în mod constant.
În vreme ce, ministrul Comerţului din Franţa, Matthias Fekl, a declarat că actuala rundă de negocieri ar trebui încheiată şi ar trebui să înceapă o serie nouă de discuţii între SUA şi UE.
Noua dezbatere a politicienilor europeni cu privire la negocierea unui acord de liber schimb între UE şi Statele Unite vine după ce vicecancelarul german, Sigmar Gabriel, a declarat duminică că discuţiile dintre cele două părţi au eşuat ”de facto”.