''Nu există o amenințare specifică și credibilă împotriva New Yorkului'', a declarat primarul Bill de Blasio într-o conferință de presă. ''Dar suntem într-o stare sporită de vigilență și pregătire'', a adăugat el, după ce și-a exprimat solidaritatea cu locuitorii Bruxellesului, scrie Agerpres.
Informată în jurul orei locale 3,30 la New York în legătură cu atentatele de pe un aeroport și în metroul din Bruxelles, poliția și-a dublat efectivele disponibile pentru a supraveghea transporturile, la o oră matinală de vârf, a declarat șeful poliției din New York, Bill Bratton. Au fost desfășurate unități speciale puternic înarmate, precum și unități canine, și au fost sporite perchezițiile în bagaje în metrou, a precizat responsabilul cu lupta antiteroristă, John Miller.
A fost întărită supravegherea în metrou, aeroporturi, gări, tuneluri și alte locuri strategice, în colaborare cu autoritățile statului New York și alte entități însărcinate cu diferite infrastructuri.
Polițiști înarmați cu puști-mitraliere patrulau marți în Times Square, locul cel mai celebru al orașului cu 8,4 milioane de locuitori.
Militari ai Gărzii naționale au fost, de asemenea, trimiși ca întăriri în aeroporturile new-yorkeze, a indicat guvernatorul statului, Andrew Cuomo, precizând că aceste măsuri rămân în vigoare un anumit timp.
Poliția a făcut apel la locuitorii orașului să fie vigilenți. ''Explozii la Bruxelles. Rămâneți vigilenți. Dacă vedeți ceva, informați-ne'', a scris poliția pe Twitter.
La Washington, patrulele de poliție au fost, de asemenea, întărite marți în metrou și în aeroporturi.
Departamentul Securității Interne (DHS) a indicat că ''urmărește îndeaproape'' situația de la Bruxelles și ''nu va ezita, în caz de nevoie, să adapteze nivelul de securitate pentru a-i proteja pe americani''.
La Los Angeles, securitatea a fost întărită în metrou, pe aeroport, în jurul mai multor locuri simbolice ale Hollywoodului și ale unor evenimente sportive.
''Ca măsură de precauție, au fost desfășurate resurse în jurul unor infrastructuri esențiale în tot orașul Los Angeles'', a declarat un purtător de cuvânt al poliției, Mike Lopez.