"Conform Agenţiei ucrainene pentru Informaţii Militare, armata rusă a efectuat un exerciţiu militar pe 8 iunie, în spaţiul aerian din centrul Mării Negre", a declarat un oficial din cadrul instituţiei, Vadim Schibiţchi, citat de agenţia Unian şi de site-ul Censor.net.
"Exerciţiul a constat în simularea distrugerii grupului naval NATO condus de distrugătorul american USS Porter în timp ce navele ar fi staţionate în Portul Constanţa (România)", a precizat Vadim Schibiţchi.
"La exerciţii au participat patru bombardiere Tupolev Tu-22M3 din Divizia 22; avioanele au fost dotate cu rachete antinavă şi au simulat lansarea acestora. Bombardierele au fost escortate de patru avioane de vânătoare Suhoi Su-27", a precizat Vadim Schibiţchi.
"Astfel de acţiuni au o importanţă specială pentru Federaţia Rusă în perspectiva summitului NATO de la Varşovia, unde se va discuta despre securitatea în regiunea Mării Negre", a subliniat oficialul ucrainean.
Distrugătorul american USS Porter va face o escală în Portul Constanţa, la finalul căreia, săptămâna viitoare, va participa şi la o serie de exerciţii în comun cu nave şi marinari militari români, potrivit MEDIAFAX.