Un spital din Melitopol a fost atacat de ruși. În imaginile postate pe rețelele de socializare se vede cum proiectilul lovește secția de oncologie.
Sunt imaginile infernului care nu dă semne să se oprească. Și un depozit de combustibil a fost distrus în Kharkov, al doilea oraș ca mările din Ucraina. Explozia a fost atât de puternică, încât a putut fi văzută de la zeci de kilometri distanță. Iar rachetele continuă să fie văzute pe cer. Între timp, cetățenii ucraineni stau la coadă la arme. Potrivit presei internaționale, peste 18 mii de arme cu muniție au fost distribuite rezerviștilor numai în Kiev.
Președintele ucrainean Vladimir Zelenski a acceptat propunerea președintelui rus Vladimir Putin și este gata să negocieze pacea și încetarea focului, a declarat sâmbătă secretarul de presă al lui Zelensky, Serghei Nikiforov.
„Trebuie să resping acuzațiile că am refuzat să avem discuții. Ucraina a fost și este întotdeauna gata să negocieze pacea și încetarea focului. Este poziția noastră permanentă. Am acceptat propunerea președintelui rus", a scris el pe contul său de Facebook.
Potrivit lui Nikoforov, sunt în desfășurare consultări cu privire la locul și timpul negocierilor. Cu cât discuțiile încep mai devreme, cu atât vor fi mai multe șanse de a restabili viața normală, a menționat el.