Cele două părţi au "parafat sau semnat contracte în valoare de peste trei miliarde de dolari" cu privire la "achiziţionarea de avioane de vânătoare (de tip) MiG-29M/M2, sisteme de apărare antiaeriană de diverse tipuri, elicoptere (de tip) Mi-35" şi alte tipuri de armament rusesc, scrie ziarul, citând surse din cadrul industriei ruse a Apărării.
Aceste achiziţii urmează să fie finanţate de către Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite (EAU), potrivit Vedomosti.
Informaţia este publicată la o zi după întâlnirea, la Moscova, a preşedintelui rus Valdimir Putin cu ministrul egiptean al Apărării, mareşalul Abdel Fattah el-Sisi, care nu face un mister din intenţia de a candida la preşedinţia ţării, după ce l-a destituit pe fostul preşedinte islamist Mohamed Morsi în iulie.
În cadrul vizitei, cei doi au anunţat că vor accelera "cooperarea militară şi militaro-tehnică", fără să ofere alte detalii.
Moscova, unul dintre principalii exportatori de armament la nivel mondial, speră să-şi consolideze cooperarea cu Egiptul, partenerul său în timpul fostei Uniuni Sovietice, pe fondul răcirii relaţiilor între Cairo şi Washington.