"În esenţă, întregul sistem al securităţii europene este ameninţat, în prezent, dar şi valorile de bază, globalizarea viitoare şi, în esenţă, întregul concept al dezvoltării paşnice", a spus Medvedev.
Statele occidentale se pare că au uitat că Rusia, ca stat suveran, are dreptul să-şi stabilească şi să-şi urmeze interesele naţionale, a reproşat şeful Guvernului rus. "Am sentimentul că Occidentul a uitat faptul că Rusia are propriile interese naţionale", a spus el.
Toate încercările anterioare de a exercita presiune asupra Rusiei au fost zadarnice, iar Moscova nu va tolera "şantajul politic", a avertizat Medvedev. "Istoria arată în mod clar că toate încercările de a exercita presiuni asupra Rusiei prin asemenea măsuri au fost zadarnice", a declarat premierul rus.
"Nu vom tolera şantajul politic", a avertizat şeful Executivului rus, subliniind că "suntem cea mai mare ţară din lume, o putere nucleară care este casa a 150 de milioane de oameni, un teritoriu cu rezerve vaste şi o piaţă uriaşă pentru bunuri, servicii şi investiţii".
Citeşte mai mult pe Mediafax.