Protestatari din Armenia au blocat miercuri câteva artere rutiere în capitala Erevan şi o şosea spre aeroport, după ce opozantul Nikol Pashinyan, liderul protestelor, a anunţat marţi o campanie naţională de nesupunere civică ca urmare a respingerii de către parlament a candidaturii sale la funcţia de premier, relatează miercuri Reuters, citată de Agerpres.
Partidul Republican aflat la putere a votat marţi contra lui, din cei 100 de deputaţi care au participat la scrutin, 55 fiind împotrivă, iar 45 au susţinut candidatura liderului protestelor antiguvernamentale.
După votul de marţi din parlament, Nikol Pashinyan s-a adresat zecilor de mii de susţinători reuniţi în piaţa Republicii, din centrul capitalei armene, anunţând că de miercuri dimineaţa, începând de la ora 08:15 (04:15 GMT), toate drumurile, căile ferate şi aeroporturile vor fi blocate.
Armenia traversează din 13 aprilie o criză politică fără precedent. La 23 aprilie, manifestaţiile la care au luat parte zeci de mii de opozanţi au dus la demisia lui Serzh Sargsyan, ce fusese ales prim-ministru cu şase zile în urmă de către deputaţi, după ce timp de zece ani exercitase funcţia de preşedinte.