Parchetul general a anunțat că a desemnat noi procurori pentru a "ancheta moartea a 37 de persoane în cursul preluării controlului asupra Centrului de detenție judiciară din Amazonas", la Puerto Ayacucho, un oraș cu 40.000 de locuitori, situat în apropierea frontierei cu Brazilia și Columbia.
În cursul violențelor, 14 funcționari au fost răniți, a adăugat Parchetul general, fără a specifica dacă printre persoanele decedate sunt și gardieni, conform Agerpres.
Două ONG-uri pentru apărarea drepturilor omului, Una Ventana a la Libertad și Observatorio Venezolano de Prisiones, au precizat că cele 37 de persoane decedate sunt deținuți.
Guvernatorul statului Amazonas, Liborio Guarulla, a declarat pe Twitter, cu puțin timp înainte de anunțul Parchetului general, că avusese loc un "masacru" în care "peste 35 de persoane" și-au pierdut viața în timpul intrării în centrul de detenție a unei unități speciale a Ministerului de Interne și al Justiției.
Potrivit guvernatorului, circa 105 persoane erau deținute în clădire în cursul declanșării evenimentelor de miercuri.
"Este cea mai gravă revoltă pe care am avut-o vreodată într-un centru de detenție preventivă", a precizat Carlos Nieto, coordonator al ONG Una Ventana a la Libertad.
"Unii deținuți se aflau între aceste ziduri de ani, deși ei nu trebuiau să rămână acolo mai mult de 48 de ore", a subliniat el.
În mod normal, potrivit programului oficial, "cel puțin o închisoare ar trebui să fie construită în fiecare stat al țării. Dar în Amazonas, piatra de temelie nu a fost încă pusă", a denunțat Carlos Nieto.
La sfârșitul anului 2016, în închisorile din Venezuela se aflau 88.000 de deținuți, potrivit Una Ventana a la Libertad, în timp ce capacitatea oficială a acestora este de 35.000 de locuri.
33.000 de deținuți sunt cazați astfel în centre de detenție preventivă precum cel din Puerto Ayacucho, unde suprapopularea ajunsese de 400%, conform cifrelor avansate de Nieto.
În aprilie, confruntări între deținuți aparținând unor bande rivale s-au soldat cu 12 morți și 11 răniți în închisoarea de la Puente Ayala, în estul țării.
Cu o lună mai devreme, osemintele a 14 persoane fuseseră descoperite într-o groapă comună la Penitenciarul general al Venezuelei din San Juan de Los Morros, în centrul țării.
Cea mai gravă revoltă într-o închisoare din Venezuela datează din 2013, când 60 de persoane și-au pierdut viața și alte peste 150 au fost rănite la penitenciarul din Uribana, statul Lara, în vestul țării.