Oficialii ruşi şi iranieni au finalizat acordul în timpul unei întâlniri care a avut loc în Iran la începutul acestei luni, iar cele două ţări se mişcă acum rapid pentru a transfera schiţele şi componentele-cheie care ar permite începerea producţiei în câteva luni, au declarat pentru cotidianul american trei oficiali care au avut acces la informaţii.
O echipă de negociatori din industria de apărare rusă a mers la Teheran pentru a pune la punct logistica, potrivit oficialilor de securitate din două ţări care au monitorizat evenimentele. O delegaţie separată condusă de secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, s-a deplasat apoi în capitala iraniană la 9 noiembrie, pentru a discuta, printre altele, despre sancţiunile economice şi alte „interferenţe occidentale” în afacerile guvernelor lor, potrivit presei de stat ruse şi iraniene.
„Se trece rapid de la luarea deciziilor la implementare. Se mişcă rapid şi cu mult avânt”, a declarat unul dintre oficialii cu care a discutat „The Washington Post”.
Acordul, dacă se va realiza pe deplin, ar reprezenta o consolidare a alianţei ruso-iraniene, după ce Teheranul a oferit deja un sprijin crucial pentru campania militară şubrezită a Moscovei în Ucraina, au declarat oficialii.
Prin achiziţionarea propriei sale linii de asamblare a dronelor, Rusia şi-ar putea mări considerabil stocul de arme relativ ieftine, dar foarte distructive, pe care în ultimele săptămâni le-a folosit în Ucraina, dronele kamikaze iraniene reuşind să schimbe caracterul conflictului după nouă luni.
RUSIA A FOLOSIT ÎN UCRAINA PESTE 400 DE DRONE IRANIENE
După ce a fost nevoită să abandoneze teritoriul ucrainean pe care forţele sale îl capturaseră la începutul războiului, Moscova a trecut la o strategie de atacuri aeriene necruţătoare asupra oraşelor ucrainene, folosind o combinaţie de rachete de croazieră şi drone kamikaze pentru a întrerupe electricitatea şi apa curentă pentru milioane de oameni. Rusia ar fi folosit peste 400 de drone de atac de fabricaţie iraniană împotriva Ucrainei începând cu luna august, spun oficialii serviciilor de informaţii, multe dintre avioanele fără pilot lovind obiective de infrastructură civilă, cum ar fi centralele electrice.
Pentru Moscova, acordul ar putea satisface o nevoie critică de muniţii ghidate cu precizie, pentru că după nouă luni de lupte, stocurile sale sunt în criză. Fabricile ruseşti au efectuat anterior modificări minore la unele dintre dronele achiziţionate din Iran, schimbând, de exemplu, denumirea şi schema de culori pentru ca acestea să semene mai bine cu muniţiile ruseşti. Dar până acum nu a existat o producţie autohtonă de drone de concepţie iraniană pe teritoriul Rusiei.
În aceleaşi timp, şi pentru Iran acordul oferă beneficii economice şi politice substanţiale, spun oficialii. Nu este clar ce fel de asistenţă caută în schimb Teheranul de la Moscova dincolo de bani şi de avantajele care decurg dintr-o alianţă consolidată cu puternicul vecin din nord. În trecut, Rusia a furnizat Iranului un satelit de supraveghere pentru a-i permite să-şi spioneze vecinii, precum şi componente-cheie pentru centrala nucleară Bushehr. Iranul ar putea căuta ajutor nuclear suplimentar în schimbul asistenţei sale în campania militară a Rusiei.
Deşi Teheranul a încercat să se prezinte ca fiind neutru în conflictul din Ucraina, după apariţia dronelor de fabricaţie iraniană deasupra oraşelor ucrainene, Europa ameninţă Teheranul cu noi sancţiuni, iar liderii iranieni cred că le-ar putea evita dacă dronele sunt asamblate fizic în Rusia, au declarat oficialii consultaţi de „The Washington Post”.
VERIGA SLABĂ A ACORDULUI
O întrebare-cheie, spun experţii în armament, este dacă Rusia poate achiziţiona sau fabrica tipurile de sisteme electronice şi optice care permit dronelor iraniene să efectueze cu succes lovituri de precizie pe distanţe lungi. Sancţiunile economice impuse Iranului şi Rusiei au restricţionat sever vânzarea de tehnologie sensibilă către ambele ţări, inclusiv sistemele electronice de ghidare.
Analiza independentă a dronelor iraniene recuperate de pe câmpul de luptă din Ucraina a dezvăluit amploarea dependenţei Iranului de ţări străine pentru componente-cheie. Un raport din octombrie bazat pe examinarea a trei tipuri de drone construite de Iran - Mohajer-6, Shahed-131 şi Shahed-136 - a identificat existenţa unor piese electronice şi de motor construite de firme americane, germane şi chineze, potrivit Institutului pentru Ştiinţă şi Securitate Internaţională, o organizaţie non-profit cu sediul la Washington, care a efectuat analiza.
Deşi nu este clar cum anume a obţinut Iranul piesele, Teheranul are un lung istoric de eludare a sancţiunilor internaţionale. În plus, expirarea, anul viitor, a embargoului impus de ONU asupra vânzărilor de rachete balistice iraniene ar putea da Teheranului un nou avânt în comerţul cu armament, ceea ce înseamnă că va fi liber să continue să-şi vândă armele Rusiei, dar şi altor ţări, arată raportul.
„Iranul şi Rusia pot să mintă lumea, dar nu pot ascunde faptele: Teheranul ajută la uciderea civililor ucraineni prin furnizarea de arme şi asistă Rusia în operaţiunile sale. Este un alt semn al izolării în care se află atât Iranul, cât şi Rusia”, a declarat pentru „The Washington Post” purtătoarea de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate de la Casa Albă, Adrienne Watson. „Statele Unite - împreună cu aliaţii şi partenerii - urmăresc toate mijloacele pentru a expune, descuraja şi a contracara furnizarea de către Iran a acestor muniţii şi utilizarea lor de către Rusia împotriva poporului ucrainean. Vom continua să furnizăm Ucrainei asistenţa critică de securitate de care are nevoie pentru a se apăra, inclusiv sisteme de apărare aeriană”, a adăugat Watson.
Oficialii au declarat că nu este clar ce fel de asistenţă caută Teheranul de la Moscova în schimb, dincolo de bani şi de avantajele care decurg dintr-o alianţă consolidată cu puternicul vecin nordic al Iranului. În trecut, Rusia a furnizat Iranului un satelit de supraveghere pentru a-i permite să-şi spioneze vecinii, precum şi componente-cheie pentru centrala nucleară Bushehr. Instituţiile de presă occidentale au raportat că Iranul ar putea căuta ajutor nuclear suplimentar în schimbul asistenţei sale în campania militară a Rusiei.