UPDATE 23:20 - Americanii vor livra rachete ghidate de peste 500 de milioane de dolari către Finlanda.
Departamentul american de Stat a aprobat vânzarea potenţială a unor sisteme de rachete cu lansare multiplă ghidată şi a echipamentelor aferente către Finlanda, un contract estimat la 535 de milioane de dolari, a anunţat miercuri Pentagonul într-un comunicat citat de Reuters.
UPDATE 23:07 - 22.000 de oameni au fost evacuați din teritoriile eliberate.
"Am ajutat 22.000 de oameni să evacueze. Sunt oameni care merg pe teritoriul deocupat, și sunt oameni, în special femei cu copii, persoane cu mobilitate redusă, persoane în vârstă de pensionare care evacuează", a spus vicepremierul Irina Vereshchuk. Ea a remarcat că oamenilor le este deseori frică să evacueze din cauza lipsei de înțelegere a locului de locuit, lipsă de fonduri etc.
Cu toate acestea, potrivit lui Vereshchuk, Administrația Militară Regională Harkov oferă evacuare la Harkov și cazare, în special, în căminele universitare, care sunt deja echipate în acest scop.
UPDATE 22:44 - Țările care au prosperat de pe urma Rusiei. Nu doar China și India s-au dovedit a fi „prietenii țarului”.
Deși marii vecini, China și India, sunt printre cei mai mari profitori de pe urma izolării Rusiei, nici „dușmani” precum Belgia sau Norvegia nu stau chiar rău în ceea ce privește raporturile economice cu Moscova.
UPDATE 20:40 - Ucrainenii au intentat un proces împotriva grupului Wagner.
Un grup de ucraineni care au fost victime ale agresiunii militare ruse au intentat un proces la Înalta Curte a Regatului Unit împotriva lui Wagner PMC și a liderului său, Yevgeny Prigozhin.
UPDATE 20.00 - Poliția a descoperit 34 de camere de tortură și închisori din regiunile Sumi, Kiev, Cernihiv, Harkov, Donețk și Herson, scrie Organizația de știri Hromadske International din Ucraina, relatează The Guardian.
Toate zonele, indiferent dacă au fost găsite camere de tortură, au fost la un moment dat ocupate de forțele ruse.
UPDATE 19.00 - Autoritățile din regiunea Kiev au început miercuri să recurgă la opriri de urgență la rețeaua electrică a capitalei, după o creștere a consumului, a declarat administrația regională de la Kiev, relatează Reuters.
UPDATE 18.00 - Forțele ucrainene au lovit din nou podul Antonovski și trecerea pe barje improvizată de ruși peste râul Nipru, cel care unește ambele maluri din zona Herson.
UPDATE 17.00 - Președintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că Moscova își rezervă dreptul de a se retrage din acordul privind exporturile de cereale dacă Kievul încalcă promisiunile și folosește coridorul umanitar în scopuri militare, relatează CNN.
UPDATE 15:50 - Lideri militari ruși au discutat recent despre momentul și modalitatea în care Moscova ar putea folosi o armă nucleară tactică în Ucraina, informație care a dus la creșterea îngrijorării la Washington și în capitalele aliate, conform mai multor oficiali americani de rang înalt, citați de The New York Times.
UPDATE 15:30 - Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a declarat că forțele NATO vor ataca aliații Moscovei, cum ar fi Belerasul, după ce numărul grupărilor tactice de batalioane multinaționale din Europa de Centrală și de Est a crescut de 2,5 ori de la începutul războiului, transmite agenția rusă de stat TASS.
UPDATE 13:00 - Autoritățile din capitala ucraineană Kiev pregătesc peste 1.000 de puncte de încălzire în tot orașul în cazul în care sistemul de încălzire urbană va fi dezactivat de atacurile continue ale Rusiei, a declarat miercuri primarul Vitali Klitschko, potrivit CNN.
UPDATE 12:14 - Forţele ruse au instalat sisteme de război electronic pe acoperişul clădirii care adăposteşte reactorul nr .5 de la centrala nucleară din Zaporojie (sudul Ucrainei), care din luna martie se află sub controlul Moscovei. Un anunț în acest sens a fost făcut de Direcţia principală de informaţii de pe lângă Ministerul Apărării ucrainean (GUR), citată de agenţia de presă Unian.
UPDATE 11:39 - Războiul din Ucraina aduce și beneficii României. O companie finlandeză de anvelope va deschide o fabrică la Oradea, după ce a ieșit de pe piața din Rusia. Investiția se ridică la aproape 650 de milioane de euro și va genera 500 de locuri de muncă. Fabrica va fi prima cu emisii zero de dioxid de carbon și va produce anual peste șase milioane de anvelope. Construcția fabricii va dura doi ani.
UPDATE 10:40 - Rusia a continuat seria atacurilor aeriene intense asupra teritoriului Ucrainei. 7 rachete și 47 de atacuri cu drone au lovit ținte în ultimele 24 de ore, a transmis Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.
UPDATE 10:22 - Rusia a cheltuit numai pentru atacul masiv cu rachete de, luni, asupra Ucrainei echivalentul a 2,3 milioane de pensii în Federaţia Rusă, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în discursul său de marți seara.
UPDATE 10:04 - Rusia a lansat în spațiu o rachetă Soyuz care transporta un satelit militar. Anunțul a fost făcut, miercuri, de agențiile de presă ruse, care citează Ministerul Apărării.
UPDATE 8:30 - Raionul ucrainean Cerkasi a fost atacat cu drone, în noaptea de marţi spre miercuri, armata rusă lovind o comunitate teritorială. Potrivit guvernatorului regiunii, forţele ucrainene au reuşit să distrugă două drone iraniene.
ULTIMELE EVOLUȚII
Fostul premier și președinte al Rusiei nu se sfiește să lanseze amenințări cu armele atomice. Dmitri Medvedev a amenințat că va folosi arme nucleare de trei ori în ultima lună. Astăzi, 1 noiembrie, pe canalul său Telegram, el a descris logica după care se vor ghida autoritățile ruse atunci când vor folosi o lovitură nucleară.
Un reportaj amplu prezentat de televiziunile ruse vorbește despre diverse adaptări ale unor obiceiuri sau glume macabre, specifice Halloween-ului, majoritatea având ca țintă soldații ruși. Se vorbește despre rețeta de ciorbă din părți ale unui soldat "parțial mobilizat" sau de un schelet montat din coaste de porc și cârnați. Reporterul mai amintește faptul că vrăjitoarele din Kiev și-ar fi inclus în ritualuri și unul prin care iau legătura cu sufletele soldaților ruși morți de front.
Russian TV says the "desatanisation" of Ukraine is continuing apace pic.twitter.com/jzJl9QVdtS
— Francis Scarr (@francis_scarr) November 1, 2022
Propagandistul șef al Kremlinului, Vladimir Soloviov, a lansat în emisiunea sa o altă minciună grosolană, potrivit căreia NATO ar fi pornit războiul împotriva Rusiei pe 17 februarie 2022 (cu o săptămână înainte de declanșarea invaziei în Ucraina - N.R.) . Soloviov a revenit la acuzațiile de nazism, comparându-l pe cei mai importanți lideri occidentali cu Hitler:
Russian propagandist Vladimir Solovyov is angry and despondent because Russia is floundering in Ukraine. He lies that NATO started the war against Russia on Feb 17 and airs a multitude of grievances against Joe Biden, Volodymyr Zelensky, Jamie Raskin, Oleg Tinkov, Germany et al. pic.twitter.com/S2duEVGqe5
— Julia Davis (@JuliaDavisNews) November 2, 2022
Marți, 3 nave cu cereale au părăsit marți dimineață porturile ucrainene prin coridorul umanitar din Marea Neagră, în ciuda retragerii Rusiei din acordul internațional mediat de Turcia și ONU. Tot marți, Ucraina a cerut ca Rusia să fie dată afară din G20, iar lui Vladimir Putin să-i fie retrasă invitația la summitul Grupului ce are loc luna aceasta în Bali.