După bombardamente violente în cursul nopţii, armata israeliană a anunţat sâmbătă că forţele sale au intrat în Fâşia Gaza şi au extins operaţiunile, care au urmat unor incursiuni terestre cu blindate în cele două nopţi precedente, urmărind neutralizarea vastei reţele de tuneluri subterane folosite de gruparea islamistă Hamas şi anihilarea acestei grupări care a ucis peste 1.400 de persoane în atacul surpriză asupra Israelului pe 7 octombrie.
Arabia Saudită "denunţă orice operaţiune terestră desfăşurată de Israel, ca urmare a ameninţărilor pentru viaţa civililor palestinieni", se arată într-un comunicat al MAE saudit, după ce Hamas, care controlează Fâşia Gaza, a susţinut că în bombardamentele israeliene au fost ucise până în prezent 7.703 persoane, majoritatea civili.
"Continuarea încălcărilor flagrante şi nejustificate ale dreptului internaţional împotriva poporului frate palestinian (...) va avea repercusiuni grave asupra stabilităţii regiunii", avertizează Arabia Saudită.
"Regatul (saudit) îndeamnă comunitatea internaţională să-şi asume responsabilităţile pentru a pune capăt imediat acestei operaţiuni militare" şi "să permită organizaţiilor umanitare şi sanitare să furnizeze ajutor umanitar", mai afirmă MAE de la Riad în comunicatul său.
Ministrul saudit de externe, Faycal bin Farhane a discutat sâmbătă cu omologii săi egiptean, iordanian şi marocan asupra necesităţii de a se pune capăt escaladării militare, adaugă MAE saudit.