Rusia caută noi pieţe pentru petrolul din Siberia. Una dintre ele este India unde preşedintele Vladimir Putin vrea să vândă energie şi armament. Acordurile comerciale discutate se cifrează la miliarde de dolari.
Un prim contract a fost semnat deja. Cele două ţări vor produce împreună un avion militar de transport. Analiştii se aşteaptă ca la întâlnirile preşedintelui Putin cu premierul indian, care au loc astăzi, să fie discutate contracte de peste 10 miliarde de dolari în domeniul apărării, printre care vânzarea a 300 de tancuri şi 100 de avioane de luptă.
În domeniul energetic, Rusia se oferă să construiască patru reactoare nucleare în India. Aflată în plină ascensiune pe scena internaţională şi avînd un parteneriat strategic cu SUA, India a devenit extrem de interesantă pentru Rusia care doreşte acum o apropiere de ea.